Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 1.564 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, după ce timp de trei zile numărul acestora s-a situat puţin peste 1.000 sau chiar sub 1.000. De asemenea, de la ultima raportare, 142 de persoane au decedat. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.559 de teste RT-PCR (13.048 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.511 la cerere) şi 12.423 de teste rapide antigenice. ”Până astăzi, 5 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.060.895 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.002.985 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.564 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă autorităţile. În Bucureşti sunt 193 de cazuri noi. În cazul judeţelor, cele mai multe cazuri noi de COVID-19 sunt în Cluj – 99. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori mai este peste 2 doar în Bucureşti şi în Ilfov, în restul judeţelor, valorile fiind sub 2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 406 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 28.616 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 04.05.2021 (10:00) – 05.05.2021 (10:00) au fost raportate 142 de decese (73 bărbaţi şi 69 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 7 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 135 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.810. Dintre acestea, 1.121 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.420.545 de teste RT-PCR şi 922.015 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.559 de teste RT-PCR (13.048 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.511 la cerere) şi 12.423 de teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 22.691 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.933 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.070 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 113 persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.717 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 953 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 4 mai, 3.580 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 789.370 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.526 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 48 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 190 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].