Ministrul indian de Externe Subrahmanyam Jaishankar, care participă la reuniuni G7 în Marea Britanie, a anunţat miercuri că a fost expus unor posibile cazuri de covid-19 şi că îşi îndeplineşte angajamentele asumate ”în mod virtual”, iar delegaţia indană s-a plasat în carantină după ce doi membri ai acesteia au fost testaţi pozitiv covid-19, anunţă Gubernul britanic relatează AFP şi Reuters. ”Am fost informat ieri (marţi) seara cu privire la expunerea la unele cazuri potenţial pzitive de covid-19. Ca măsură de mare prudenţă şi din grijă faţă de ceilalţi, am decis să-mi respect angajamentele în mod virtual. Aşa se va întâmpla la reuniunea G7 de azi”, a anunţat ministrul miercuri pe Twitter. India, care se confruntă cu un al doilea val devastator de covid-19 în ultimele săptămâni, nu face parte din G7, însă a fost invitată de Marea Britanie să participe la aceste întâlniri. Şefii diplomaţiilor din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite – reuniţi la Londra de luni, în cadrul primei lor întâlniri în persoană după doi ani – discută miercuri despre situaţia sanitară. Postul Sky RealTimeNews a dezvăluit miercuri, anterior, prezenţa a două cazuri pozitive covid-19 în cadrul delegaţiei indiene. ”Regretăm profund faptul că ministrul de Externe, dr. Jaishankar, nu poate asista în persoană la reuniune azi, iar el asistă virtual”, declară un diplomat britanic. Departamentul de Stat american a anunţat că a fost informat de către profesionişti din domeniul sănătăţii publice din Marea Britanie că protocoalele sale sanitare îi ”permit să-şi continue activităţile la G7 aşa cum s-a prevăzut”. ”Nu avem niciun motiv să credem că vreun membru al delegaţiei noastre se află în pericol. Continuăm să urmărim sfaturile profesioniştilor din sănătatea publică şi să ne conformăm aceloraşi protocoale stricte împotriva covid-19”, a anunţat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price. India, a doua cea mai populată ţară din lume, cu 1,3 miliarde de locuitori, a înregistrat peste 20,6 milioane de cazuri de covid-19 de la începutul pandemiei. Intensificarea epidemiei în ultimele săptămâni a îngenunchiat sistemul indian de sănătate. Spitalele indiene sunt înţesate, nu au paturi, nu au oxigen şi nici material medical esenţial. Guvernul britanic a anunţat că delegaţia indiană s-a plasat în carantină, după ce doi membri ai acesteia au fost testaţi pozitiv covid-19. ”Doi membri ai delegaţiei au fost testaţi pozitiv, iar întreaga delegaţie se află în carantină”, a anunţat un oficial britanic. ”Summitul G7 a fost organizat cu ajutorul unui protocol sanitar strict, care include o depistare zilnică a tuturor delegaţiilor”, a preczat el. Ministrul indian de Externe Subrahmanyam Jaishankar nu a fost testat pozitiv covid-19, scrie pe Twitter Joe Pike, un jurnalist de la Sky RealTimeNews. El s-a întâlnit marţi cu ministrul britanic de Interne Priti Patel. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here