Un jurnalist francez, Olivier Dubois, un colaborator la diverse publicaţii, anunţă că a fost răpit, la începutul lui aprilie, în Mali, de către jihadişti afiliaţi Al-Qaida, într-o înregistrare de o provenineţă nedeterminată care circula miercuri pe reţele de socializare, relatează AFP. Un oficial de la Ministerul francez de Externe a confirmat, la Paris, ”dispariţia” lui Olivier Dubois. Într-un scurt video, de aproximativ 20 de secunde, Olivier Dubois spune că a fost răpit la 8 aprilie, la Gao (nord), de către Grupul de Susţinerea Islamului şi Musulmanilor (GSIM sau JNIM în arabă), principala alianţă jihadistă în Sahel, condusă de către Iyad Ag Ghaly, originar din Mali. Aşezat pe sol, cu picioarele încrucişate, pe o pânză de culoarea verde, în ceea ce pare să fie un cort, el spune că se adresează familiei sale, prietenilor şi autorităţilor franceze ”pentru ca să facă tot ceea ce pot pentru a mă elibera”. Jurnalistul în vârstă de 46 de ani, care poartă un costum tradiţional roz deschis şi o barbă îngrijită, priveşte fix camera şi se exprimă cu o voce fermă. Mişcarea unor degete şi unui picior par să exprime o anumită nervozitate. JURNALIST CU EXPERIENŢĂ “Olivier Dubois se afla la un reportaj la Gao, în Mali. La 8 aprilie el nu s-a întors la hotel după prânz. Acest jurnalist cu experienţă, care lucrează de obicei pentru Le Point Afrique şi Libération cunoaşte bine această regiune foarte periculoasă”, a reacţionat pe Twitter secretarul general al Reporters sans frontières (RSF), Christophe Deloire. ”Noi am fost informaţi la două zile după dispariţia sa. Împreună cu redacţiile care-l angajează de obicei, am luat decizia să nu facem publică această luare de ostatici, pentru a nu afecta o eventuală soluţionare pozitivă rapidă”, adaugă Deloire, care cere autorităţilor din Mali şi Franţa ”să facă totul pentru a obţine eliberarea” jurnalistului. ”Confirmăm dispaiţia în Mali a domnului Olivier Dubois. Ne aflăm în contact cu familia sa şi cu autorităţile din Mali. Procedăm la verificări tehnice uzuale”, dă asigurări AFP un oficial de Ministerul francez de Externe. Cotidianul Libération, la care munceşte cu regualitate din aprilie 2020, a anunţat că nu doreşte să comenteze imediat. NU MAI EXISTAU ALŢI OSTATICI FRANCEZI Nu mai existau alţi ostatici francezi – în lume -, de la eliberarea în octombrie 2020 a lui Sophie Pétronin, o femeie în vârstă de 70 de ani răpită cu aproape patru ani mai înainte de către bărbaţi înarmaţi, tot la Gao, unde trăia şi conducea de ani de zile o organizaţie de ajutorare a copiilor. Pétronin a fost eliberată în acelaşi timp cu politicianul din Mali Soumaïla Cissé, care a murit între timp, şi doi italieni, Nicola Chiacchio şi Pier Luigi Maccalli, de asemenea răpiţi de către jihadişti. În pofida unor speculaţii insistente, Guvernul Mali nu a confirmat plata vreunei răscumpărări, în afara eliberării a 200 de deţinuţi – inclusiv jihadişti – în schimbul eliberării acestor patru ostatici. În octombrie 2020, Elveţia a fost informată că GSIM a exacutat-o pe Béatrice Stöckli, o misionară evanghelistă, care a fost răpită în ianuarie 2016 la Tombouctou. În martie, ministrul elveţian de Externe a anunţat că corpul femeii a fost găsit şi identificat în mod oficial. Mali se confruntă din 2012 cu o ascensiune a jihadismului în nord, care a aruncat ţara într-o criză în domeniul securităţii şi care s-a extins în centrul ţării. Violenţe s-au extins, de asemenea, în Burkina Faso şi în Nigerul vecine. Aceste violenţe – jihadiste, interconfesionale sau de alt fel – s-au soldat cu mii de morţi şi sute de mii de deplasaţi, în pofida intervenţiei unor forţe ONU, franceze şi africane. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].