Enterocolita este boala ce poate strica o întreagă vacanță dacă nu ții cont de câteva reguli foarte simple. Ea apare mai ales vara, mediul fiind favorabil dezvoltării bacteriilor, ceea ce duce la alterarea mai rapidă a alimentelor.
Enterocolita este o afecțiune care se manifestă atât la adulți, cât și la copii, mai ales în sezonul cald. Aceasta este provocată de nerespectarea normelor de igienă alimentară.
CE ESTE ENTEROCOLITA – ESTE FRECVENTĂ ȘI LA ADULȚI, ȘI LA COPII
Enterocolita este tulburare gastrointestinală de natură infecțioasă, frecvent întâlnită atât în cazul adulților, cât și al copiilor. Este o afecțiune provocată în principal de bacterii, fungi, virusuri sau paraziți intestinali. Modul de transmitere, dar și pătrunderea agenților infecțioși are loc pe cale orală prin consumul alimentelor contaminate, a apei nepotabile sau chiar prin intermediul mâinilor murdare, scrie sfatulmedicului.ro.
Manifestările comune țin de semne și simptome ale tractului digestiv precum: diaree, greață, vărsături, dureri abdominale, însoțite uneori de febra și frisoane, cu alterarea stării generale. Aceste manifestări pot fi dată atât de diseminarea agentului infecțios, dar și de toxinele emise.
Deși, de obicei nu este severă, enterocolită poate avea însă repercusiuni grave la sugari sau bătrâni, deoarece produce deshidratare severă ce duce la dezechilibre electrolitice.
Această afecțiune este provocată de ingerarea alimentelor alterate sau contaminate cu diferiți agenți patogeni. Este mult mai frecventă vara, deoarece alimentele se pot altera și contamina mai ușor.
Astfel, apar diferite infecții la nivelul tractului digestiv, provocate de virusuri, bacterii sau paraziți.
Principalele simptome la enterocolită Enterecolita debutează în general brusc și se manifestă prin greață și vărsături importante, inclusiv posibilitatea de a mai consumă alte alimente deoarece persoană în cauza orice mănâncă varsă.
De cele mai multe ori, apar și crampele intestinale, care sunt foarte puternice, iar uneori sunt însoțite de diaree. În cazuri rare, diareea este însoțită de urme de sânge și mucus.
Durerile musculare, balonarea, febra și starea generală de rău, care uneori se manifestă prin oboseală extremă, sunt alte simptome ale enterocolitei.
Episoadele de vomă și diaree sunt frecvente și pot duce la deshidratare severă, de aceea provoacă stări de slăbiciune și epuizare ce necesită tratament de specialitate.
Cum se manifestă enterocolita – Simptome specifice
Principalul simptom este diareea, însă aceasta poate fi însoțită și de alte manifestări, susține medicul infecționist Ruxandra Moroti.
„Alte simptome sunt dureri abdominale, crampe, greață, vărsături. În stadii severe, dacă există o penetrare a microbului intestinal prin bariera intestinală, putem avea fenomene sistemice, precum febră, stare generală alterată. În urma diareei ajungem la semne de deshidratare severă, care pun viața în pericol atunci când sunt peste 10% din greutatea corporală”, a explicat medicul, potrivit doctorulzilei.ro.
Cum se transmite enterocolita Enterecolita se transmite oral prin ingerarea de alimente infectate viral sau antibacterian. Infecția se transmite de la o persoană la altă dacă această a contractat infecția și nu s-a spălat pe mâini sau dacă are un sistem imunitar mai sensibil.Enterecolita se poate face și din cauza apei, de exemplu prin înotul într-o piscină contaminată de materii fecale eliminate de o persoană infectată.De asemenea, infecția se poate contacta și în urmă contactului cu animale purtătoare ale microorganismului infecțios. Cum poate fi PREVENITĂ enterocolita
Igiena alimentară este cea mai importantă măsură pentru prevenirea riscurilor.
Pentru că se transmite de la o persoană la altă, prima metodă de prevenție este spălarea pe mâini după fiecare scaun, potrivit sfatulmedicului.ro.În ceea ce privește infecțiile transmise pe cale alimentară este indicat că produsele care urmează să fie gătite să fie preparate termic corespunzător și spălate bine în prealabil.La sugari, o modalitate simplă de prevenire o reprezintă alăptarea, însă mama trebuie să aibă grijă la alimentație. Totodată, este indicat să acorde o atenție sporită și apei consumate, care trebuie să provină din sursă sigură, necontaminata. În cazul în care nu este posibil, apă se fierbe și se răcește.
„Când plecăm în concedii ar trebui să avem o igienă alimentară și a mâinilor și să știm unde mergem să consumăm alimente. Alegem locuri igienice, neaglomerate, ne spălăm pe mâini, vedem să nu există muște, încercăm să nu luăm mâncare de pe stradă. Iar în momentul în care vrem să consumăm un aliment, acesta trebuie să fie suficient preparat termic, sau să fie safe.
De pildă, apa fiartă și răcită, clorinată, îmbuteliată, în special apa cu bioxid de carbon, pentru că bioxidul de carbon scade PH-ul gastric. Scăzând PH-ul gastric, acesta va arde microbii răi care vor intra odată cu apa respectivă. Atenție! Ouăle reprezintă 70% din totalul toxiinfecțiilor alimentare. Ouăle crude, sau cleioase”, a mai explicat medicul infecționist Ruxandra Moroti, citat de doctorulzilei.ro.