Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 a fost suspendat din funcție, vineri, în urma scandalului provocat de descoperirile înfiorătoare din azilele groazei. Este al doilea funcționar cu grad înalt care face un pas înapoi, după ce, tot vineri, consiliera Gabrielei Firea la Ministerul Familiei a anunțat că s-a autosuspendat din funcție. 

“Până la finalizarea anchetei și lămurirea situației, am aprobat cererea de suspendare din funcție a directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3. Susținem cu toată deschiderea și transparența demersurile organelor de anchetă pe tot ceea ce privește activitatea DGASPC S3 și modul în care instituția și-a respectat îndatoririle”, a transmis, într-un comunicat, primarul Robert Negoiță.

 

Acesta a precizat că „este revoltător și condamnabil ceea ce s-a întâmplat în centrele private de găzduire și asistență care trebuiau să îi apere și protejeze pe cei mai vulnerabili dintre noi. Este inimaginabil că cineva se poate comporta cu atâta cruzime cu alte suflete și sper ca ancheta din acest caz să clarifice toate aspectele în discuție, iar cei vinovați să plătească”.

 

Ligia Gheorghe, martor în dosarul legat de azilele groazei, s-a suspendat vineri din funcție 

Tot vineri, Ligia Gheorghe, martor în dosarul legat de azilele groazei și consilier al ministrului Familiei, Gabriela Firea, s-a suspendat din funcție. Într-un comunicat al ministerului se spune că gestul a fost făcut ”pentru a nu afecta percepția publică privind activitatea ministrului”.

 

Poliția Română, precizări despre ancheta în cazul „căminelor groazei” – Când au început cercetările 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here