Germania a înregistrat în 2020 un număr-record de infracţiuni comise de către extrema dreaptă, care rămâne ”cea mai mare ameninţare la adresa securităţii ţării”, a anunţat marţi ministrul german de Interne Horst Seehofer, relatează AFP. Aceste infracţiuni includ de la asasinate – inclusiv uciderea a nouă tineri de origine stăină, la Hanau (centru), în februarie 2020 – şi până la incitare la ură rasială sau salutul hitlerist. În total, 23.604 de astfel de infracţiuni au avut loc în 2020 – o creştere cu 5,7% în decurs de un an -, a anunţat ministrul conservator, care a precizat că ele reprezintă peste jumătate dintre infracţiunile motivate politic (44.692) comise în Germania. Acesta este cel mai mare nivel atins de la înfiinţarea acestor statistici, în 2001. ”Există în mod clar tendinţe de brutalitate în ţara noastră”, deplânge Horst Seehofer, care denunţă totodată o creştere a nivelului infracţiunilor comise de către extrema stângă şi de către islamişti. ”Aceste date sunt foarte îngrijorătoare”, apreciază el. ”Tendinţa observată anii aceştia se consolidează”, în contextul în care pandemia a antrenat, în opinia sa, ”o polarizare sporită” a societăţii. Autorităţile germane, dar şi organizaţii din cadrul societăţii civile trag neîncetat semnalul de alarmă cu privire la pericolul pe care-l reprezintă resurgenţa extremei drepte într-o Germanie bântuită de trecutul său nazist. Această ameninţare a rămas mult timp subestimată de către serviciile de informaţii interne care, timp de mai mulţi ani, s-au concentrat asupra luptei împotriva islamismului şi ameninţării jihadiste. În urma asasinării în iunie 2019 a lui Walter Lübcke, un ales din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori) care apăra politica primirii migranţilor a cancelarului Angela Merkel,Germania a fost şocată de un atac eşuat la o sinagogă în Halle (est). Atacatorul, condamnat între timp, era un simpatizant al extremei drepte care, frustrat din cauză că nu a putut comite un atac armat în sinagogă, a ucis două persoane la întâmplare. În februarie 2020, nouă fineri – toţi de origine străină – au fost ucişi la Hanau, în apropiere de Frankfurt, într-un atentat rasist comis de către un bărbat implicat în mişcarea complotistă. În total, 12 membri ai unei grupări neonaziste sunt judecaţi de la jumătatea lui aprilie, la Stuttgart (sud-vest), inculpaţi cu privire la urzirea unui atentat vizând moschei şi oficiali politici. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here