Cetăţenii din Kuwait care nu sunt vaccinaţi pentru Covid-19 nu vor avea voie să călătorească în străinătate, din 22 mai, a anunţat luni Ministerul Informaţiilor, citând o decizie a guvernului, transmite Reuters. Interdicţia nu include persoanele din grupele de vârstă neeligibile să fie vaccinare. O directivă anterioară, care interzicea persoanelor din afara Kuwaitului să intre în ţară, a fost menţinută. Numărul cazurilor noi zilnice de Covid-19 din Kuwait a cresctu de la începutul acestui an, iar în prezent vaiază între 1.300-1.500 pe zi. Kuwaitul a consemnat un total de peste 276.500 de cazuri. Kuwaitul a suspendat zborurile din India în urmă cu 10 zile, în urma creşterii numărului de infecţii din ţara respectivă. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].