Un tren de metrou al liniei suspendate 12 din Ciudad de México s-a prăbuşit luni noapte între staţiile Olivos şi Tezonco după surparea unei pasarele, iar autorităţile au anunţat pentru moment că accidentul s-a soldat cu cel puţin 20 morţi şi peste 70 de răniţi, informează El Pais.
Şefa guvernului regional, Claudia Sheinbaum, se află la locul accidentului, iar echipele de intervenţie continuă operaţiunea de salvare. Răniţii au fost duşi la două spitale din zonă. Mai mult de 5,5 milioane de persoane folosesc zilnic metroul din capitala mexicană. Structura s-a prăbuşit peste vehiculele care circulau pe bulevardul Tláhuac, una dintre arterele principale din sud-estul oraşului. La faţa locului se află echipe ale serviciilor de urgenţă şi personal al Protección Civil. În mod evident, circulaţia pe această linie a fost oprită şi autorităţile au făcut apel la populaţie să evite zona. În luna martie a anului trecut, ciocnirea a două trenuri ale metroului din Ciudad de México a dus la decesul unei persoane şi la mai mult de 40 de răniţi. Linia 12, cu o investiţie de 1.800 de milioane de dolari, a fost inagurată în octombrie 2012. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].