UPDATE - Grupul de Comunicare Strategică: 682 de cazuri noi de infectare cu coronavirus / 98 de persoane au decedat / 1.214 pacienţi, la ATI / 2.731 de teste RT-PCR şi 3.259 de teste rapide antigenice, efectuate

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, luni, 682 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. De asemenea, de la ultima raportare, 98 de persoane au decedat. ”Până astăzi, 3 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.058.337 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 997.749 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 682 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Sursa citată a precizat că, în judeţul Dolj, s-au înregistrat 56 de cazuri, Sibiu 45 de cazuri, în Constanţa 40, în Prahova 39, iar în Bucureşti 240. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor. Niciun judeţ nu se mai află în scenariul rou, 10 judeţe şi Capitala fiind în scenariul galben. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 73 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 28.380 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 02.05.2021 (10:00) – 03.05.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (46 bărbaţi şi 52 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 6 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.  În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.083. Dintre acestea, 1.214 sunt internate la ATI.  Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.386.862 de  teste RT-PCR şi 904.655 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.731 de teste RT-PCR (1.910 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 821 la cerere) şi 3.259 de teste rapide antigenice. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 2 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 3 mai a.c. Pe teritoriul României, 26.133 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.062 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.189 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 133 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 958 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 2 mai, 2.606 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 629.840 de lei. În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.526 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 48 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 190 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat. Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here