Coloane de autovehicule s-au format luni dimineaţă pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzilor A1 şi A2, dar şi în zona localităţilor Chitila, Mogoşoaia şi Popeşti-Leordeni. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă în condiţii de aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, formându-se coloană de autovehicule de la kilometrul 15, comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, până în municipiul Bucureşti.  De asemenea, trafic intens este şi pe sensul de intrare în Bucureşti al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, formându-se coloană în mişcare de aproximativ 500 de metri în zona lucrărilor de reabilitare de la kilometrul 14, localitatea Cernica, judeţul Ilfov. Din cauza lucrărilor la partea carosabilă şi a valorilor de trafic ridicate, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală al DN 1A, în zona localităţii Mogoşoaia, DN 7 (intersecţie cu DNCB), în apropierea localităţii Chitila, dar şi pe DN4, în zona oraşului Popeşti-Leordeni. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here