Comisia Europeană a propus, luni, să permită intrarea în UE a cetăţenilor care vin din terţe ţări şi care au primit dozele necesare de vaccin anti-Covid autorizate la nivel european, în apropierea sezonului turistic estival, anunţă AFP. “Comisia propune (statelor membre) să permită intrarea în UE pentru motive neesenţiale nu doar a persoanelor care vin din ţări a căror situaţie epidemiologică este bună, ci şi persoanelor care au primit ultima doză a unui vaccin autorizat în UE”, potrivit textului publicat de executivul european. Călătorii trebuie să fie imunizaţi cu acest vaccin cu cel puţin 14 zile înainte de sosire. Statele membre ar putea să extindă această decizie pentru persoanele care au primit un vaccin vizat de o autorizare de urgenţă a OMS, se precizează. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat acum o săptămână că turiştilor americani vaccinaţi ar trebui să li se permită să vină în UE în lunile următoare. UE pregăteşte un certificat sanitar european, care ar fi operaţional înainte de sfârşitul lunii iunie. Până atunci, statele membre ar trebui să poată accepta certificate emise de ţări din afara UE, indică textul. Uniunea Europeană şi-a închis frontierele în martie 2020 pentru călătoriile “neesenţiale” şi a stabilit din iunie o listă restrânsă, revizuită regulat, de terţe ţări ai căror cetăţeni pot intra în Uniune. De la finalul lunii ianuarie, ţările din această listă sunt Australia, Noua Zeelandă, Rwanda, Singapore, Coreea de Sud, Thailanda (şi China sub rezerva reciprocităţii). Comisia propune să extindă această listă, relaxând criteriul ratei de incidenţă de 14 zile, care creşte de la 25 la 100 de cazuri pentru 100.000 de locuitori, ceea ce rămâne net inferior mediei UE care este de 420 de cazuri. Propunerea va fi prezentată statelor membre. Ambasadorii din cele 27 de ţări trebuie să o analizeze miercuri. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].