Deputatul PSD Alexandru Rafila a acuzat-o pe Ioana Mihăilă că nu a răspuns întrebărilor care i-au fost puse şi anume cele legate de tergiversarea raportului privitor la decesele de COVID, cât şi diferenţele din bazele de date de la Ministerul Sănătăţii de circa 30% în numărul deceselor. El a adăugat a existat un val de nemulţumire în rândul populaţiei, din cauza declaraţiilor contradictorii ale autorităţilor cu privire la cifrele legate de numărul de pacienţi, testare, registrele celor vaccinaţi şi a deceselor provocate de coronavirus. „Gestionarea cu succes a pandemiei de COVID-19 depinde de încrederea populaţiei în autorităţile publice şi în personalul medical. Dacă în cazul personalului medical este evidentă încrederea populaţiei în profesionalismul arătat în cele 14 luni ale pandemiei, nu acelaşi lucru se poate spune despre autorităţile publice. Punerea la îndoială în repetate rânduri a cifrelor referitoare la testare, la numărul de pacienţi, registrele privind persoanele vaccinate prin declaraţii contradictorii şi cifre eronate, au creat un val de nemulţumire în rândul populaţiei”, a spus, luni în plenul Camerei, la dezbaterea „Ora Guvernului”, Alexandru Rafila. Acesta a mai precizat că ministrul Sănătăţii a prezentat în plen doar datele din raportul comisiei deja public, însă nu a explicat de ce a fost tergiversată publicarea raportului timp de o săptămână sau de ce există diferenţe în numărul deceselor de COVID în cele două baze de date ale MS de aproape 30%. Rafila a mai acuzat că nu a fost făcută o evaluarea perioadă pentru a fi eliminate erorile din platforme şi Mihăilă nu a răspuns nici cine din minister e responsabil de această situaţie sau dacă au fost aplicate sancţiuni. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].