Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat, într-un interviu difuzat duminică de CBS, că China sfidează ordinea mondială acţionând într-o manieră “mai represivă” şi “mai agresivă”, potrivit AFP. “Ceea ce am văzut în ultimii ani, este că China acţionează într-o manieră mai represivă pe teritoriul ei şi mai agresivă în străinătate. Este un fapt”, a declarat Antony Blinken, întrebat în emisiunea “60 Minutes” de la postul american CBS. China este “singura ţară din lume care are capacitatea militară, economică, diplomatică de a submina sau a contesta ordinea bazată pe reguli pe care o considerăm atât de dragă şi pe care suntem hotărâţi să o susţinem”, a continuat şeful diplomaţiei americane. “Dar vreau să fiu foarte clar… Obiectivul nostru nu este de a opri China, de a o frâna, de a o limita; este de a menţine această ordine bazată pe regulile pe care China le sfidează”. Aceste aluzii vin după ce preşedintele american Joe Biden a asigurat miercuri, în prima alocuţiune în Congres, că nu “caută conflictul cu China”, dar este pregătit “să apere interesele americanilor în toate domeniile”. Tensiunile dintre cele două puteri au fost recurente în ultimii ani. Forţele armate chineze şi americane rivalizează pentru influenţă în Asia-Pacific, în special în Marea chinei meridionale şi în apropierea Taiwanului. Antony Blinken a insistat de asemenea, în martie, pe “genocidul comis asupra uigurilor majoritar musulmani” din regiunea chineză Xinjiang. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].