”Creșterea economică poate urca undeva între 6-7% în 2021. Există investiții publice de 5,5% din PIB și se pare că economia este mai rezilientă decât se credea”, a spus miercuri profesorul Daniel Dăianu, speaker la o conferință organizată de EY România. Eu observ și o efervescență antreprenorială, a mai adăugat Dăianu.”Băncile din România pot sprijini mai mult sectoarele vitale, de pildă agri-businessul. Realitatea este că băncile preferă încă mult obligațiunile guvernamentale. Trebuie grăbită înființarea Băncii de Dezvoltare, iar Bursa poate și ea sprijini mai mult economia. Corecția bugetară va fi graduală și vom atinge deficitul de 3% în 2024, iar datoria publică se poate stabiliza în jur de 55%, iar intrarea în zona euro ar putea avea loc în 2028-2029”, a mai punctat Dăianu.El s-a mai referit și la criptomonede, pe care le-a denumit ”active speculative, nu monede”, despre care a spus că trebuie ”foarte bine” reglementate. Că unii au speculat și au făcut averi, așa este. Dar averi s-au făcut și din bulbi de lalele!, a mai spus Dăianu, referindu-se la mania lalelelor- prima bulă speculativă apărută pe la 1636.Vezi aici prezentarea prof. Dăianu.