Volker Raffel

Volker Raffel va fi noul CEO al E.ON România începând cu data de 1 august, preluând atribuțiile de la Manfred Paasch, care se va retrage din funcția deținută aproape doi ani în fruntea companiei. Într-o primă etapă, începând cu 1 mai, Volker Raffel a devenit membru al Board-ului, fiind responsabil de Afaceri Corporatiste, Strategie, Juridic și Conformitate, în calitate de director general adjunct al E.ON România, informează compania. El s-a alăturat Grupului E.ON în 1999, iar în ultimii ani a deținut diverse funcții de conducere, cea mai recentă fiind de Director pentru Managementul Energiei, Comunicare și Coordonare la PreussenElektra, compania de energie nucleară a grupului. A fost implicat chiar de la începutul intrării E.ON pe piața românească de energie, începând cu 2004, și a lucrat până în 2005 ca director general adjunct al fostei companii E.ON Moldova Distribuție, având astfel ocazia să cunoască piața de energie din România.Tot de la 1 august, Dragoș Bărbulescu, în prezent director general adjunct/ CFO al E.ON România va fi noul director general al companiei Delgaz Grid. Rolul de CFO ii va reveni lui Mirko Strube. În plus, acesta va fi responsabil de Digitalizare/ IT, HR și alte funcțiuni suport, în calitate de director general adjunct al E.ON România. Aceste modificări vin după ce, începând cu data de 1 mai, Claudia Griech a preluat funcția de director general al E.ON Energie România, având responsabilitatea integrală a segmentului Soluții Clienți, atât aria B2C, cât și B2B. Totodată, va îndeplini și rolul de membru al Board-ului E.ON România. De la 1 august, Volker Raffel (CEO), Mirko Strube (CFO, Digitalizare/ IT, HR și alte funcții suport), Claudia Griech (Soluții Clienți) și Dragoș Bărbulescu (Distribuție) vor forma Consiliul Director al E.ON România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here