Muzicianul american Bob Dylan, unul dintre cei mai apreciaţi şi titraţi artişti din lume, a împlinit luni vârsta de 80 de ani. În 2020, a lansat albumul „Rough And Rowdy Ways”, primul după o pauză de opt ani, pe care sunt incluse single-urile „Murder Most Foul”, „I Contain Multitudes” şi „False Prophet”. Bob Dylan, primul muzician laureat cu premiul Nobel pentru Literatură (2016), a respins mereu titlul de profet. „Te simţi ca un impostor când cineva crede că eşti ceva ce nu eşti”, spunea el în 2004. „Nu am vrut niciodată să fiu un profet sau salvator. Elvis, poate. M-aş fi putut vedea uşor devenind el, dar profet? Nu”. „Rough and Rowdy Ways” este al 39-lea album de studio al muzicianului în 57 de ani de la debut. Materialul de studio a ajuns între primele locuri ale topurilor din lume şi i-a adus titlul de cel mai vârstnic artist în viaţă care a ajuns în fruntea topului britanic al albumelor. Discurile lui Dylan au fost vândute la nivel mondial în peste 125 de milioane de copii. În decembrie 2020, el şi-a vândut întreg catalogul muzical, cu peste 600 de titluri, companiei Universal Music Publishing Group. Prima lui compoziţie a fost „Song for Woody”, dedicată muzicianului Woody Guthrie. Cântecele lui au fost înregistrate de peste 6.000 de ori în ultimele şase decenii de diverşi artişti din întreaga lume. Între cele mai populare se numără „Blowin’ in the Wind”, „The Times They Are a-Changin’”, „Like A Rolling Stone”, „Lay Lady Lay”, „Forever Young”, „Knockin’ On Heaven’s Door”, „Tangled Up In Blue”, „Gotta Serve Somebody” şi „Things Have Changed”. A concertat, anual, începând cu 1988. Până în 2020, muzicianul a susţinut peste 100 de show-uri în fiecare an. La Bucureşti, artistul a cântat în 2010 şi 2014. Muzeul The Bob Dylan Center din Tulsa (Oklahoma), cu obiecte din uriaşa sa arhivă, va fi deschis publicului în luna mai a anului viitor. Robert Allen Zimmerman, pe numele real, s-a născut pe 24 mai 1941, în Duluth (Minnesota), este cântăreţ, compozitor, textier şi poet american. Prin versurile sale, publicate în volume sau transpuse pe muzică, el a marcat cultura americană în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Majoritatea compoziţiilor lui au devenit emblematice pentru mişcările anti-război şi pentru drepturile civile la scară mondială. Dintre albumele care au marcat istoria muzicii se numără „The Times They Are a-Changin’” (1964), „Blonde on Blonde” (1966), „Oh Mercy” (1989), „Good as I Been to You (1992)” şi „Together Through Life” (2009). În cariera sa de şase decenii a primit 38 de nominalizări la premiile Grammy, a câştigat 10 astfel de trofee, a primit un Oscar, în 2000, pentru cel mai bun cântec, „Things Have Changed” din filmul „Wonder Boys”, melodie care i-a adus şi un Glob de Aur. Bob Dylan a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1982, iar cinci cântece ale sale au fost listate între 500 piese care au configurat rock & roll-ul, clasament realizat de The Rock and Roll Hall of Fame and Museum în 2007. Scrierile lui au devenit volume de poezie şi memorii, iar lucrările sale – pictură şi scultură – sunt prezentate în mai multe albume de artă. Dylan a obţinut premiul Nobel pentru Literatură pe 2016 pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”, potrivit motivaţiei oficiale a Comitetului Nobel. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].