Proiect USR PLUS pentru ca numirea directorilor unităţilor de învăţământ să se facă de către Consiliul de Administraţie, nu de către Inspectoratul Şcolar, în cazul în care postul nu este ocupat prin concurs

USR PLUS a propus un proiect legislativ pentru ca numirea directorilor unităţilor de învăţământ să se facă de către Consiliul de Administraţie, nu de către Inspectoratul Şcolar, în cazul în care postul nu este ocupat prin concurs. În 27 iulie ar trebui să aibă loc primul concurs pentru ocuparea tuturor posturilor de directori şi directori adjuncţi, fiind vizate aproape 10.000 de posturi. ”În doar două luni, pe 27 iulie, va avea loc (cel mai probabil) primul concurs naţional pentru directorii de şcoli. Aproape 10.000 de posturi de directori şi directori adjuncţi vor fi scoase la concurs în toată ţara. Anul acesta, în cel mai bun scenariu, după organizarea primei runde naţionale, doar jumătate din cele 10.000 de posturi vor fi ocupate prin concurs, iar în restul şcolilor vor rămâne directori interimari numiţi de către inspectoratele şcolare. Senatorii USR PLUS din comisia de Educaţie, Ştefan Pălărie, Silvia Dinică, Irineu Darău au iniţiat un proiect legislativ pentru situaţia în care nu toate locurile de directori vor fi ocupate în urma concursului. În acest caz, directorul nu trebuie să mai fie numit din pix de către inspectoratul şcolar, ci de Consiliul de Administraţie al şcolii”, a transmis, luni, USR PLUS, printr-un comunicat de presă. Sursa citată a precizat că din Consiliul de Administraţie fac parte şi părinţi şi profesori şi reprezentanţi ai primăriei şi consiliului local ceea ce oferă cea mai diversă formă de reprezentare a comunităţii locale. ”Iniţiativa ar trebui să fie adoptată înainte de 1 iulie 2021 şi promulgată de preşedinte pentru ca posturile care nu vor fi ocupate prin concurs să nu mai fie funcţii la dispoziţia Inspectorilor Şcolari Generali”, au mai transmis rperezentanţii USR PLUS. ”Aceasta este o iniţiativă legislativă pentru descentralizarea deciziei privind interimatul funcţiei de director şi a fost îndelung discutată cu partenerii de coaliţie şi cu celelalte partide – tocmai pentru a avea şanse reale de a se materializa. Am păstrat filosofia Legii Educaţiei Naţionale 1/2011, înainte de a fi “mutilată” repetat de ordonanţele Ponta, şi este exact tipul de descentralizare la nivel de comunitate şcolară a deciziilor care ţin de şcoală. În paralel, trebuie asigurat cadrul legislativ pentru profesionalizarea CA-urilor şcolilor din întreaga ţară, dar de undeva trebuie pornit acest proces major şi esenţial pentru creşterea calităţii procesului educativ în România”, a declarat Ştefan Pălărie. Acesta a reamintut că, în plin an de pandemie, la mijloc de an şcolar, pe 9 ianuarie, au fost schimbaţi 700 de directori din toată ţara din pixul inspectoratelor. ”Acest lucru nu mai trebuie să se întâmple”, a mai transmis USR PLUS. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here