Liderii UE au convenit interzicerea utilizării de către Belarus a spaţiului aerian european şi alte sancţiuni

Liderii Uniunii Europene au convenit, luni, un set de sancţiuni împotriva Belarusului, inclusiv interzicerea utilizării spaţiului aerian şi a aeroporturilor din cele 27 de state membre, pe fondul furiei provocate de deturnarea unui avion de pasageri care zbura între două ţări membre, pentru arestarea unui jurnalist de opoziţie, transmite CNBC. În acest caz, calificat drept o ”deturnare” a cursei de duminică între Grecia şi Lituania a unui avion al operatorului irlandez Ryanair, liderii UE au cerut eliberarea imediată a lui Roman Protasevici, un opozant cunoscut al preşedintelui belarus Alexander Lukaşenko. Liderii europeni au mai decis să impună sancţiuni individuale împotriva oficialilor implicaţi în operaţiune, ei cerând Organizaţiei Internaţionale pentru Aviaţie Civilă să înceapă o investigaţie legată de această acţiune fără  precedent, descrisă de către unii oficiali drept terorism de stat. Deciziile luate la summit vor fi puse în aplicare de îndată de procedurile legale vor permite acest lucru. Roman Protasevici, în vârstă de 26 de ani, fost redactor-şef al influentei publicaţii a opoziţiei Nexta, a fost arestat duminică după-amiaza, după aterizarea de urgenţă, pe aeroportul din Minsk, a unui avion Ryanair în care se afla, în urma unei false alerte cu bombă. Partenera acestuia, rusoaica Sofia Sapega, a fost arestată la rândul ei. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here