Asociaţia Corespondenţilor la Casa Albă (WHCA) a anunţat că anulează dineul din 2021 din cauza pandemiei şi a imposibilităţii de a organiza un eveniment mare în interior, scrie Variety.
Dineul WHCA are loc în mod obişnuit în luna aprilie şi a devenit, de-a lungul anilor, un eveniment media care include reprezentaţia unui comediant de top şi un discurs al preşedintelui american în funcţie. În ultimii ani, printre invitaţi s-au numărat Michelle Wolf, Hasan Minhaj, Larry Wilmore, Cecily Strong şi Joel McHale. În timpul mandatului lui Donald Trump, evenimentul a întâmpinat obstacole, având în vedere ostilitatea preşedintelui faţă de jurnalişti şi refuzul lui de a participa. Într-un comunicat, organizaţia a anunţat miercuri: „Am lucrat cu mai multe scenarii în ultimele câteva luni, dar, ca să o spunem clar: deşi se îmbunătăţeşte rapid, peisajul Covid-19 nu este un loc în care să putem lua deciziile necesare pentru a merge mai departe cu un eveniment atât de mare în interior. Cu sau fără dineu, vom petrece următoarele luni sărbătorind şi onorând Primul Amendament, remarcabilul jurnalism produs în ultimul an şi pe tinerii reporteri promiţători care vor forma următoare generaţie în rândurile noastre”. Organizaţia a mai precizat că următorul dineu este stabilit să aibă loc pe 30 aprilie 2022 şi că, în curând, va anunţa premiile pe care le acordă anual. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].