Animaţia „Soul”, aventură în lumea imaginara a sufletelor care îşi caută personalitatea şi scopul în viaţă, lansată în România

Animaţia „Suflet/ Soul”, aventură poetică în lumea imaginara a sufletelor care îşi caută personalitatea şi scopul în viaţă, premiată anul acesta cu trofee Annie şi Oscar, va rula în cinematografele româneşti începând de joi. Visul profesorului de muzică Joe Gardner este de a deveni cântăreţ de jazz. Doar că, înainte de întâlnirea cu cel mai important moment artistic al vieţii lui, are un accident în urma căruia ajunge într-un spaţiu eteric, de tranziţie, necunoscut, unde descoperă suflete în aşteptarea personalităţilor. Aici o întâlneşte pe 22, un suflet tânăr, capricios şi naiv, alături de care porneşte într-o aventură care ar trebui să îl readucă în corpul său înainte de a fi prea târziu. „Joe ar face orice să ajungă un pianist profesionist de jazz. Aşa că atunci când i se oferă şansa vieţii, el simte că a cucerit cel mai înalt vârf de munte”, rezumă regizorul Pete Docter premisa de la care pleacă producţia de animaţie, potrivit unui comunicat. Însă un mic pas greşit îl poartă de pe străzile New York-ului direct într-o lume eterică şi complet neverosimilă – Marele Dinainte – un loc absolut fantastic de unde sufletele îşi iau personalităţile, capriciile şi interesele până să ajungă pe Pământ. Potrivit lui Docter, ideea unei astfel de lumi unice planează de 23 de ani. „Totul a început de la fiul meu – acum are 23 de ani -,  care din clipa în care s-a născut ne-a arătat că are personalitate. Mi-am pus problema de unde a apărut personalitate lui. Mă gândeam că ea se dezvoltă din interacţiunea cu lumea. Şi, totuşi, e clar că toţi ne naştem cu un fel unic de a fi”, spune regizorul. „În povestea din filmul nostru, toată lumea se naşte cu un suflet. Iar sufletele acestea nu apar aşa, pur şi simplu, ci sunt pregătite dinainte, primesc o personalitate şi interese”, adaugă el. Totuşi, odată ce ajunge pe acest tărâm ciudat, Joe Gardner nu poate să se adapteze în lumea noilor suflete. Hotărât să revină la viaţa lui, face echipă cu un suflet precoce – 22 – care nu a reuşit până acum să înţeleagă ce e aşa de atrăgător la oameni şi la a trăi pe Pământ. „Uneori, sufletele nu reuşesc să găsească scânteia magică pentru a-şi câştiga drumul spre Pământ. Iar consilierii Marelui Dinainte cheamă mentori care să le inspire, oameni extraordinari din istorie, cum ar fi Abraham Lincoln. Metoda aceasta a dat rezultate pentru fiecare suflet rătăcit, cu excepţia lui 22, care e ca un adolescent capricios. În plus, ea nu pare să aibă vreo dorinţă specială de a ajunge pe Pământ”, explică Kemp Powers, celălalt regizor al filmului. Joe devine mentorul lui 22, gândindu-se că dacă o poate ajuta pe ea să descopere magia de a fi viu, va reuşi cumva să ajungă înapoi pe Pământ la timp pentru marele său moment artistic. „Crede că nu are altceva de făcut decât să o ajute pe 22 să îşi găsească drumul, să descopere scânteia care face totul posibil. Fireşte, el crede că e uşor, aşa cum i-a fost lui să îşi descopere pasiunea pentru jazz”, spune producătoarea Dana Murray. Însă, pe măsură ce Joe se străduieşte să o facă pe 22 să descopere ce minunat este să trăieşti, ajunge să afle răspunsul unor întrebări pe care nu şi le pusese despre propria viaţă. „Ce înseamnă o viaţă semnificativă? Din ce e formată? Din relaţiile pe care le ai? Din faptul că trăieşti conştient? Poţi să ai o conversaţie minunată şi să bei o cafea bună – sunt astea lucruri importante şi semnificative? Povestea noastră nu marşează într-o singură direcţie: relaţii, familie – ci caută să dea un răspuns cuprinzător”, afirmă Kristen Lester, cea care a supervizat scenariul. „Oricât de departe ajungem, mereu vrem şi mai departe, nu suntem pe deplini mulţumiţi, exact cum un artist are mereu pornirea să creeze şi nu se poate linişti”, spune Mike Jones, unul dintre scenarişti. Docter este de acord: „Am fost foarte norocos să lucrez cu oameni incredibili şi să fac filme care au fost urmărite peste tot în lume. Dar, mi-am dat seama că, oricât de minunate sunt aceste proiecte, viaţa are mult mai multe nuanţe şi nu poate fi redusă la o singură pasiune – oricât de elocventă şi satisfăcătoare ar fi aceasta. Uneori sunt mai importante lucrurile mici şi nesemnificative”. De-a lungul realizării filmului, echipa de producţie s-a inspirat din epoci complet diferite, plecând de la opera artistului satiric Ronald Searle şi trecând prin animaţiile clasice Disney din anii ’60, cum ar fi „101 Dalmaţieni”. Atmosfera e completată de muzică, responsabil de jazzul din film fiind compozitorul şi cântăreţul Jon Batiste. „Când îl vedem pe Joe cântând e de fapt Jon. Animatorii noştri au studiat imagini cu Jon cântând pentru a captura detalii specifice, de la felul în care îşi mişcă degetele, până la felul în care respiră, şi pentru a le reda apoi în film”, mai explică Murray.  Filmul „Suflet / Soul”, realizat de Studiourile Pixar Animation, este distribuit în ţară de Forum Film România şi are premiera în cinematografe în 27 mai 2021, în format 2D şi 3D, dublat. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here