Un tribunal olandez a decis miercuri, într-un proces de referinţă, că Royal Dutch Shell trebuie să îşi reducă emisiile de carbon cu 45% până în 2030, de la nivelul din 2019, reducerea fiind mult mai mare faţă de obiectivul actual al companiei, de 20%, transmite CNBC. Această decizie de importanţă majoră survine într-o perioadă în care cei mai mari emitenţi de dioxid de carbon din lume sunt supuşi unor presiuni imense să stabilească obiective pe termen scurt, mediu şi lung referitoare la emisii, în conformitate cu acordul de la Paris în domeniul climei. Acordul este recunoscut ca fiind de importanţă critică pentru evitarea unei crize climatice majore. Obiectivul actual al Shell este de a reduce la zero emisiile nete până în 2050 şi cu 45% până în 2035. Un purtător de cuvânt al Shell a declarat că compania ”se aşteaptă pe deplin să facă apel la decizia dezamăgitoare a instanţei de astăzi”. “Investim miliarde de dolari în energie cu emisii reduse de carbon, inclusiv încărcarea vehiculelor electrice, hidrogen, surse regenerabile şi biocombustibili. Dorim să creştem cererea pentru aceste produse şi să extindem şi mai rapid noile noastre afaceri energetice”, a spus purtătorul de cuvânt, prin e-mail. Conform Acordului de la Paris – un acord adoptat în 2015 şi semnat de 195 de ţări – naţiunile au convenit asupra unui cadru pentru a preveni creşterea temperaturilor globale cu mai mult de 2 grade Celsius, deşi acordul vizează prevenirea creşterii temperaturii globale care depăşeşte 1,5 grade Celsius. Roger Cox, avocat al activiştilor de mediu din acest caz, a declarat într-un comunicat că hotărârea marchează ”un punct de cotitură în istorie” şi ar putea avea consecinţe majore pentru alţi mari poluatori. Sara Shaw, coordonatorul programului internaţional Prietenii Pământului pentru justiţie şi energie climatică, a declarat că organizaţia speră că verdictul ”va declanşa un val de litigii climatice împotriva poluatorilor mari, pentru ai forţa să înceteze extragerea şi arderea combustibililor fosili”. Mark van Baal, fondatorul grupului olandez Follow This, a declarat CNBC că hotărârea judecătorului arată că ”Big Oil nu mai poate respinge rolul crucial pe care trebuie să-l joace în lupta împotriva schimbărilor climatice”. La adunarea generală anuală a Shell, de săptămâna trecută, acţionarii au votat copleşitor în favoarea planurilor de tranziţie energetică ale companiei – dar, în mod crucial, o minoritate în creştere a respins strategia, insistând ca gigantul petrolier să facă mult mai mult în lupta împotriva schimbărilor climatice. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].