Ashleigh Barty, despre refuzul japonezei Osaka de a mai discuta cu presa: Nu am avut niciodată probleme în a răspunde la întrebări, nu mă împiedică să dorm

Australianca Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, nu a criticat-o pe japoneza Naomi Osaka, locul 2 WTA, care a anunţat că nu va mai discuta cu presa, dar a precizat că pentru ea nu este o problemă să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. “Conferinţele de presă fac parte din munca noastră. Desigur, pot fi momente dificil de gestionat. Personal, nu am avut niciodată probleme în a răspunde la întrebări. Nu mă împiedică să dorm. Încerc chiar să mă distrez puţin cu voi, dar cred că pentru toţi este diferit. Nu pot să comentez decizia luată de Naomi, cum se simte. Va trebui să o întrebaţi pe ea”, a declarat Barty, într-o conferinţă de presă, potrivit lefigaro.fr. Pentru liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, conferinţele de presă pot fi uneori neplăcute. “Nu este întotdeauna plăcut să mergi acolo, mai ales atunci când pierzi. Dar asta face parte din viaţa noastră în circuit”, a spus el, potrivit lequipe.fr. Însă pentru spaniolul Rafael Nadal, locul 3 ATP, presa este foarte importantă. “Îi respect decizia, dar fără presă, fără oamenii care călătoresc pentru a scrie despre noi, nu am fi sportivii care suntem astăzi. Nu am avea aceeaşi recunoaştere, aceeaşi popularitate. Mass-media reprezintă o parte importantă a sportului nostru”, a declarat Nadal. WTA a reacţionat, de asemenea, printr-un comunicat şi a reamintit că “sportivii profesionişti au responsabilitatea pentru sportul lor şi pentru fani să vorbească cu presa în timpul competiţiilor”. “Acest lucru le oferă posibilitatea de a-şi împărtăşi sentimentele şi de a-şi spune povestea”, a explicat WTA. Naomi Osaka a anunţat, miercuri, pe reţelele sale de socializare că intenţionează să evite conferinţele de presă la Roland Garros. Jucătoarea japoneză, numărul doi mondial, pretinde că îşi protejează, astfel, sănătatea mintală. “Întotdeauna am simţit că oamenii nu ţin cont de sănătatea mintală a sportivilor şi o simt cu atât mai mult în conferinţele de presă la care iau parte sau asist. Ni se pun întrebări pe care le-am auzit deja de multe ori sau întrebări care ne pun la îndoială şi nu mă voi prezenta în faţa oamenilor care vor să insinueze în mine îndoială. Pur şi simplu nu mă voi pune la dispoziia oamenilor care se îndoiesc de mine. Am urmărit numeroase clipuri cu sportivi care au cedat după o înfrângere în sala de presă şi ştiu că şi tu ai făcut-o. Cred că întreaga situaţie loveşte o persoană aflată la pământ şi nu înţeleg raţionamentul din spatele acesteia. Dacă organizaţiile cred că pot continua să spună şi continuă să ignore sănătatea mintală a sportivilor, atunci trebuie să râd, Sper că suma considerabilă pe care o primesc ca amendă pentru acest lucru va merge către o organizaţie caritabilă de sănătate mintală”, a explicat japoneza, într-o lungă postare pe reţelele de socializare. În 2016, Venus Williams a plătit o amendă de 5.000 de dolari pentru că a refuzat discuţia cu presa după eliminarea timpurie de la Australian Open. Venus a mai plătit amenzi pentru că nu a participat la conferinţele de presă, potrivit The Guardian, inclusiv în 2010, când ea şi sora ei, Serena, au fost amendate cu 4.000 de dolari fiecare pentru o neprezentare în faţa presei după un meci de dublu la Wimbledon. Şi alţi jucători, ca Andre Agassi, Mats Wilander, Goran Ivanisevici, Victoria Azarenka şi Evgheni Kafelnikov, au plătit amenzi din acelaşi motiv. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here