Pilotul Jason Dupasquier este în stare critică în continuare după accidentul suferit, sâmbătă, la Mugello, a anunţat echipa elveţianului, Prustel GP, informează AFP. Dupasquier, în vârstă de 19 ani, a căzut spre finalul calificărilor probei de Moto3 din cadrul Marelui Premiu al Italiei şi a părut să fie lovit de cel puţin o motocicletă. După mai multe minute în care i s-au acordat îngrijiri pe pistă, sportivul a fost transferat cu un elicopter medical la spitalul Carregi, la Florenţa. Echipa Prustel GP a decis să nu ia startul la cursa care va începe duminică, la ora 12.00. “Situaţia lui Jason Dupasquier este încă critică şi gândurile noastre sunt alături de el. Continuă să lupţi, Jason!”, a anunţat echipa, pe Facebook. Sâmbătă, o sursă medicală a declarat pentru AFP că Dupasquier a fost adus la spital cu “traumatism multiplu şi în stare gravă”. Duminică, un purtător de cuvânt al spitalului a spus că tânărul “a fost supus în cursul nopţii unei intervenţii chirurgicale la cutia toracică pentru o leziune vasculară”. “Leziunile cerebrale persistă. El rămâne în terapie intensivă în stare foarte gravă”, a precizat el. După cinci curse, Dupasquier ocupă locul al zecelea în clasamentul piloţilor (cu 27 de puncte). Francezul Fabio Quartararo i-a dedicat tânărului pilot pole position-ul obţinut, sâmbătă, în proba regină a motociclismului viteză, MotoGP. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].