Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut joi o convorbire telefonică cu Mathias Cormann, secretar general ales al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) care urmează să îşi preia oficial mandatul la 1 iunie 2021. Discuţiile au vizat aderarea României la organizaţie.

„Ministrul Bogdan Aurescu l-a felicitat pe noul Secretar General al OCDE pentru alegerea sa în funcţie şi şi-a exprimat convingerea că, pe durata mandatului său şi sub conducerea sa, OCDE va continua să joace un rol determinant în politica economică globală şi în identificarea celor mai potrivite soluţii la provocările cu care se confruntă economia lumii”, arată un comunicat de presă al MAE.  Şeful diplomaţiei române a reconfirmat angajamentul politic al Guvernului României şi larga susţinere a forţelor politice şi a societăţii româneşti faţă de obiectivul strategic al aderării României la OCDE cât mai curând posibil, exprimând speranţa că extinderea organizaţiei va fi una dintre priorităţile noului secretar general. Aurescu i-a prezentat secretarului general ales argumentele părţii române care susţin soliditatea candidaturii României, precum şi eforturile constante ale ţării noastre, care a aderat până în prezent la aproximativ 50 de instrumente juridice ale OCDE şi participă la peste 20 de organisme ale OCDE, potrivit sursei citate. Ministrul de Externe a subliniat că ţara noastră împărtăşeşte acelaşi sistem de valori cu organizaţia, Guvernul României depunând eforturi constante pentru îndeplinirea standardelor OCDE, candidatura la organizaţie fiind un facilitator al guvernanţei interne şi al promovării reformelor economice în România. De asemenea, el a confirmat că autorităţile din România împărtăşesc priorităţile noului Secretar General al OCDE şi a asigurat că ţara noastră este pregătită să coopereze activ cu structurile OCDE şi să sprijine eforturile Secretarului General în dosarele de actualitate de pe agenda organizaţiei. „Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat, totodată, că România va continua să se consulte cu statele membre OCDE şi cu organizaţia pentru a continua buna sa pregătire, amintind în acest context şi recenta discuţie purtată cu Secretarul de Stat al SUA Antony Blinken pe tema extinderii organizaţiei şi a candidaturii României. Cu această ocazie, oficialul român a adresat interlocutorului invitaţia de a vizita România, acceptată de domnul Cormann cu deschidere”, mai arată sursa menţionată. Procesul de alegere a noului Secretar General al OCDE a demarat în august 2020. Şi-au prezentat candidaturile un număr de 10 înalţi oficiali ai ţărilor membre (7 europeni, 1 american, 1 canadian şi 1 australian). Procesul de selecţie, derulat prin consultări în interiorul Consiliului OCDE, a durat 7 luni. La 15 martie 2021, după şase runde de consultări şi interviuri succesive cu candidaţii, Consiliul OCDE (alcătuit din ambasadorii acreditaţi ai celor 37 ţări membre) a decis, prin consens, să-l numească pe Mathias Cormann (Australia) noul Secretar General al OCDE, pentru un mandat de 5 ani, care va demara la 1 iunie 2021.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here