Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă urmează să fie depus oficial, astăzi, la Comisia Europeană, acesta urmând să fie prezentat public în 2 iunie. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, afirma că România va fi printre puţinele state membre ale Uniunii Europene care va publica integral documentul, în timp ce premierul Florin Cîţu consideră că PNRR este “un program foarte bun pentru modul nostru de a face administraţie pentru că are clar nişte ţinte anuale şi dacă nu le loveşti, nu iei banii”. Potrivit programului prezentat, săptămâna trecută, de ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, luni are loc depunerea oficială a PNRR în sistemul informatic al CE. Se vor depune 30 de documente separate, câte unul pentru fiecare capitol transversal şi pentru fiecare componentă, a precizat el. Ghinea a menţionat că în 1 iunie se va face reunirea textelor într-un format pentru publicare, iar în 2 iunie va avea loc publicarea integrală şi prezentarea PNRR către publicul larg şi jurnalişti. ”Am luat decizia de a publica întreg planul României, vom fi printre puţinele state membre UE care publică întregul document”, a adăugat Ghinea. Miercurea trecută, premierul Florin Cîţu a afirmat, la prezentarea în Parlament a PNRR, că acesta “este un plan diferit pentru că, pe lângă investiţii de care toate ţările din UE au nevoie, acest plan vine şi cu o parte de reformă”. Cîţu a arătat că unul dintre obiectivele PNRR este ca toate zonele din România să beneficieze de investiţii. “Acest program este garanţia pe care o dau românilor că vom reduce semnificativ decalajele dintre noi şi ţările dezvoltate”, a susţinut el. Ulterior, Cîţu a declarat că PNRR urmează să fie prezentat în detaliu, acesta având o parte de reformă şi o alta de investiţii. De asemenea, PNRR are ţinte anuale pe care “dacă nu le loveşti, nu iei banii”. ”PNRR are o parte de reformă, o parte de investiţii, capitole pe sectoare unde România are nevoie să meargă şi asta am negociat cu Comisia. Şi după aceea, veţi vedea, implementarea o vom face, va fi un Comitet interministerial, condus de premier”, a declarat Cîţu. ”PNRR este un program foarte bun pentru modul nostru de a face administraţie pentru că are clar nişte ţinte anuale şi dacă nu le loveşti, nu iei banii. Este un program care te forţează să fii eficient, de aceea îmi place mie PNRR. Are o parte de reforme şi are o parte de investiţii cu borne clare şi atunci administraţia publică românească, care trebuie împinsă puţin de la spate, are nevoie de aceste borne clare în fiecare an pentru a atrage banii şi pe acest lucru mizez eu. Mizez pe faptul că miniştrii care vor veni în Comitetul interministerial să îşi arate aceste măsuri. Şi cred că vom avea şi la fiecare şedinţă de Guvern 10 minute la început în care fiecare ministru va raporta progresul proiectelor pe care le are în PNRR”, a declarat Cîţu. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].