Didier Deschamps îl face mincinos pe Aymeric Laporte

Didier Deschamps, antrenorul echipei Franţei, care se pregăteşte pentru Euro-2020, a vorbit despre cazul lui Aymeric Laporte în timpul unui interviu cu mai multe publicaţii regionale, citat de lequipe.fr. Fundaşul central al echipei Manchester City, care nu are nicio selecţie cu reprezentativa “cocoşului galic”, a optat pentru Spania, după ce a fost naturalizat recent. “El are acea libertate, atât timp cât nu a jucat cu noi. Zece secunde cu ar fi fost suficiente… El a fost mereu pe listele preliminare, dar a existat şi concurenţă”, a explicat Deschamps. Dacă pare să înţeleagă alegerea lui Laporte, Deschamps are însă o critică de făcut: “Nu iau un jucător ca să-l împiedic să aibă a doua alegere. Nu aveam de gând să-l blochez. Apoi, ceea ce mă deranjează este ce a putut să spună şi nu este adevărat (n.r. – Laporte a declarat că i-a trimis un mesaj lui Didier Deschamps, dar că nu a primit niciun răspuns). Singurul mesaj pe care l-am primit de la el a fost în octombrie, pentru o situaţie specifică, după ce s-a accidentat în septembrie, el nu mai era pe listele preliminare. Nu e o scăpare, este alegerea lui. Îi doresc drum bun! Face parte din libertatea lui.” Jucătorul născut în Franţa, la Agen, a fost inclus în lotul naţionalei spaniole pentru Euro-2020 (11 iunie -11 iulie). Deşi francez prin naştere, Aymeric Laporte avea un străbunic basc şi astfel a ajuns, în 2012, la Athletic Bilbao, unde, la un moment dat, era singurul străin din lot. Anterior, el a fost “înregimentat” ca junior la un club din regiunea franceză a Ţării Bascilor, Bayonne, şi apoi la Basconia, înainte de a ajunge la Athletic. La 30 ianuarie 2018, jucătorul de orgine bască a fost transferat de Manchester City de la Bilbao, în schimbul sumei record atunci pentru “cetăţeni”, de 65 de milioane de euro. Laporte a fost al doilea cel mai scump fundaş din istorie, după ce Liverpool a plătit, în aceeaşi lună a anului 2018, clubului Southampton 84 de milioane de euro pentru olandezul Virgil Van Dijk. Jucătorul de 27 de ani, care a evoluat de 19 ori pentru naţionala de tineret a Franţei, a fost convocat de trei ori la prima reprezentativă a “cocoşului galic”, dar nu a jucat niciun minut, astfel că acum a primit dreptu de a evolua în naţionala spaniolă. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here