Curiozități despre orașul Pompei, care a fost acoperit în totalitate după erupția vulcanului Vezuviu. A fost una dintre cele mai dezvoltate urbe ale acelor vremuri. Cetățenii lui duceau o viață prosperă și lipsită de griji. 

Când orașul se afla în cea mai prosperă perioadă a sa, cataclismul l-a tranformat într-o ruină ce dăinuie peste veacuri.

Pompei este dovada clară că natura este forța cea mai puternică din univers. Furia naturii poate distruge și pune capăt unei nații oricât de puternică, dezvoltată sau înfloritoare ar fi. Iată câteva curiozități despre orașul Pompei.

Despre orașul Pompei

Orașul Pompei, situat în Golful Napoli, pe țărmul vestic al Peninsulei Italice, a fost inițial o colonie doriană din secolul VI î.Hr. În anul 80 î.Hr. a devenit colonie romană, sub numele de Cornelia Venera Pompei, conform Wikipedia.

Istoria orașului a luat sfârșit într-o zi de 24 august, anul 79 d. Hr. când o erupție a vulcanului Vezuviu, aflat în apropiere, l-a acoperit cu lavă în întregime. O mărturie din acea vreme o reprezintă scrisoarea lui Pliniu cel Tânăr, nepotul lui Pliniu cel Bătrân, acesta din urmă fiind una dintre miile de victime ale dezastrului, scrie aceeași sursă.

Care este noul “drum al morții”? O șosea care ajunge la Marea Neagră este considerată cea mai periculoasă din lume

După secole de la cataclism, arheologii au descoperit străzi și case cu toate utilitățile de care se putea bucura orașul în acea perioadă, care era una înfloritoare pentru locuitorii acelor vremuri.

Au fost scoase la lumina zilei numeroasele vile, toate deschizându-se spre încăperea principală numită atrium. Acestea erau prevăzute cu un bazin pentru colectarea apei de ploaie în pardoseală.

Alte curiozități despre orașul Pompei

Pompei se află la baza Muntelui Vezuviu. Acesta este vulcanul care a erupt și a distrus întregul oraș, înghețându-l în timp sub straturi de cenușă și piatră ponce.

Vulcanul a erupt în anul 79 d.Hr. și a ucis o mare parte a populației. Cei care scăpat au fugit în orașele din apropiere, luând cu ei tot ce puteau transporta.

Vulcanul este clasificat ca un stratovulcan și ar putea erupe în orice moment. Nimeni nu știe când, dar un plan de evacuare este permanent în vigoare în cazul oricăror semne de avertizare, scrie this-is-italy.com

Data erupției este presupusă

Pliniu cel Tânăr, un scriitor roman a notat că erupția vulcanului Vezuviu ar fi avut loc pe 24 august. Cu toate acestea, în urma descoperirii unor alimente de sezon și a îmbrăcămintei păstrate sub straturile de cenușă întărită și piatră ponce, cercetătorii cred că este posibil ca această dată să nu fie exactă.

Pompei este acum un sit aparținând Patrimoniului Mondial UNESCO

În 1997, Pompei a primit statutul de Sit al Patrimoniului Mondial. Este un loc extrem de important, fiind o dovadă clară ce oferă informații exacte despre viață socială în perioada romană, arhitectură și obiceiurile comunității. Săpăturile de la Pompei sunt un punct de vedere al istoriei, științei și sociologiei.

Cadavrele cetățenilor au fost acoperite de lavă

O mulțime de cadavre au fost descoperite sub toată cenușa și piatra ponce, lăsate în urmă de erupția Vezuviului.

Multe dintre cadavre, după dezintegrare, au lăsat găuri în straturile de cenușă. Practic, au rămas forme ale cadavrelor impregnate în stratul de lavă întărită. Arhitectul italian Giuseppe Fiorelli a venit în 1863 cu ideea de a injecta tencuială în aceste goluri, creând astfel mulaje de ipsos ale cadavrelor oamenilor îngropați la Pompei.

Destinațiile de vis care au introdus taxă de turism din 2024. Cât vor trebui românii să plătească în plus pentru vacanțăS-au descoperit pereți acoperiți de graffiti

Și nu e vorba despre graffiti-ul modern. Graffiti-ul care acoperă pereții din Pompei este de dinainte de erupție. Acesta oferă vizitatorilor și istoricilor o perspectivă incredibilă asupra societății romane. Exemplele includ mesaje private, anunțuri publice și anunțuri electorale.

Orașul a fost cândva ocupat de greci

Cercetătorii cred că înainte ca Pompei să fie un oraș roman, acesta a aparținut, a fost condus și locuit de grecii antici.

Ei nu știu datele exacte în care zona a fost locuită de greci, dar există fragmente dintr-un templu doric grecesc în Pompei. Acest templu datează din secolul al VI-lea î.Hr.

 

Citește continuarea pe Almanah Online

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here