A patra ediţie a festivalului multicultural de arte performative Caleido, în luna mai

Cea de-a patra ediţie a festivalului multicultural de arte performative Caleido, anunţată iniţial pentru luna noiembrie a anului trecut şi amânată în contextul pandemiei, va avea loc între 21 şi 25 mai 2021. Douăzeci de producţii independente de teatru, dans şi performance vor fi transmise online, live sau înregistrat, cu acces liber, şi vor fi însoţite de o serie de podcasturi şi ateliere practice. Dintre cele 20 de producţii, şapte sunt proprii, iar patru vor fi prezentate în premieră. „Temele principale în jurul cărora se coagulează festivalul în acest an – stereotip, feminism, comunitate, istorie recentă – formează un puzzle ale esteticilor, poziţionărilor şi discursurilor artistice. Împreună, ele încearcă să contureze o imagine a societăţii actuale, cu miză în a încuraja şi stimula dialogul interdisciplinar şi interetnic, diversitatea culturală şi dezbaterile constructive”, a transmis într-un comunicat Andreea Novac, director artistic Caleido. Producţiile Caleido realizate în 2020 şi care vor fi prezentate în premieră la cea de-a patra ediţie a festivalului sunt: „Domnişoara Iulia” (regia: Andrei şi Andreea Grosu) – „despre mersul pe sfoară fără plasă de siguranţă”; „Libretto Impostura” (regia: Matei Lucaci-Grünberg) – o comedie tristă, în care membrii trupei îşi propun să dezbată impostura; „Bildungswoman” (regia: Elena Morar, open call Caleido 2020) – un performance transdisciplinar care aduce împreună generaţii diferite de femei; „APR [Adoraţie Performance-ului Radical]” (cu/de: Irina Milan, Paul Dunca/Paula Dunker, Waana Neagu, Raj Alexandru/Ramya, Alex Bălă şi Octavian – carte blanche oferit de Caleido 2020) – un tribut adus corpurilor neconforme care prin rezistenţa dansului au clădit cultura ballroom şi scena prezentului. Acestora li se adaugă alte trei producţii Caleido realizate în 2019: „Aleea stereotipurilor” (coordonatori: Ionuţ Oprea, Mădălina Dorobanţu), în interpretarea trupei Playhood, care mixează elemente din poetry-slam, hip-hop şi dans contemporan pentru a descrie diferite forme de discriminare născute din stereotipuri, „Magic is a condition that kills people in all kinds of performative hazards” (concept şi interpretare: Andreea Novac şi István Téglás), care vorbeşte despre colaborare, provocări artistice sau funcţia publicului într-un spectacol, şi „Pelicanul” (regia: Florin Liţă), o poveste despre iertare şi relaţia disfuncţională mamă-copii. Cele două spectacolele invitate în festival, selectate în urma open call-ului lansat în vara anului 2020, sunt: „Uitasem” (scenariul şi regia: Gabriel Sandu) – un show inspirat din povestea reală a unui puşti din Galaţi care a fost izolat de mama sa într-un garaj şi crescut să creadă că este reîncarnarea lui Iisus Hristos, şi „Pe ei!” (scenariul şi regia: Ionuţ Caras) – un spectacol despre mărturiile celor care au reuşit să supravieţuiască Experimentului Piteşti. Cinci ateliere Caleido vor avea loc în Sala Studio la unteatru: „Contemporary Hip-Hop Fusion”, susţinut de Răxvan Rotaru – actor, dansator, păpuşar – 21 & 23 mai 2021; „Your Body is a Battleground”, susţinut de Cristina Regina şi Paul Dunca/ Paula Dunker  – 22 mai 2021; Atelier de improvizaţie cu Matei Lucaci-Grünberg, regizor de film şi teatru, scenarist, dramaturg şi iniţiatorul trupei de teatru Jamais-Vu – 22 & 23 mai; „Inteligenţa corpului în mişcare”, susţinut de Cristina Lilienfeld, coregrafă şi dansatoare – 22 & 23 mai; „Singing Bodies / corp şi voce în spaţiu” – o iniţiativă a performerilor Alexandra Bălăşoiu şi Denis Bolborea – 26 mai 2021. Înscrierile vor fi disponibile curând. Programul Caleido este disponibil pe site-ul festivalului, care găzduieşte o serie de interviuri cu realizatorii spectacolelor selectate. Cea de-a patra ediţie a festivalului multicultural de arte performative Caleido vorbeşte despre diversitate culturală şi etnică, în dialog şi dezbatere constructivă. Caleido este organizat de Fundaţia Amfiteatru, care face parte din proiectul DIALOG (Diversity in Arts. Learning Opportunities and Growth), finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here