Accident grav pe un drum național din județul Arad. O familie s-a izbit cu mașina de un copac, după ce șoferul în vârstă de 20 de ani a pierdut controlul mașinii. În interior erau doi adulţi şi doi copii, adulţii – o femeie şi un bărbat – fiind încarcerați. Bărbatul aflat la volan era inconștient, iar după ce a fost descarcerat a fost declarat decedat. ”Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 20 de ani, din Iratoşu, în timp ce conducea un autoturism dinspre Arad spre Iratoşu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un pom”, a transmis IPJ Arad. Acolo au intervenit pompierii de la Detaşamentul Arad cu un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor, în sprijin venind două echipaje SAJ. Potrivit ISU Arad, în maşină erau doi adulţi şi doi copii, adulţii – o femeie şi un bărbat – fiind încarceraţi. Bărbatul aflat la volan era inconştient, iar după ce a fost descarcerat a fost declarat decedat. Femeia era conştientă şi cooperantă, fiind transportată la UPU împreună cu cei doi copii, care se aflau pe bancheta din spate. Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here