Accident de muncă înfiorător în Săpoca, județul Buzău! Un mal de pământ s-a prăbușit peste 4 muncitori. Din păcate, pompierii au reușit să-i salveze doar pe trei dintre ei.
Muncitorii lucrau la introducerea unui sistem de canalizare. Trei bărbati au fost scoși la timp, însă cel de-al patrulea nu a avut nicio șansă. Picioarele sale au rămas blocate printre între țevi, iar pompierii au săpat mai bine de două ore ca să poată aduce trupul neînsuflețit la suprafață. În urma accidentului de muncă au apărut o serie de acuzații șocante. Un localnic a transmis că muncitorii lucrau la negru și că pe șantier nu se respectau normele de securitate în muncă. Omul susține că a făcut mai multe reclamații, însă, autoritatile nu au luat nicio măsură.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, în jurul orei 17,00, pompierii au fost solicitaţi să intervină pe raza localităţii Săpoca pentru salvarea unor persoane ce efectuau lucrări de excavaţii ce au fost prinse sub un mal de pământ.”Până în acest moment, conform informaţiilor de la faţa locului, au fost identificate 4 victime: 1 ce a fost găsită deja extrasă, conştientă cooperantă; 2 dintre acestea extrase, conştiente cooperante, evaluate de ambulanţele SMURD şi SAJ dintre care una refuză transportul la spital; o victimă neidentificată momentan, aflată sub malul de pământ, nu îi este cunoscută starea sau poziţia. În acest moment pompierii fac eforturi intense pentru scoaterea în siguranţă a celei de-a patra victime”, a transmis ISU Buzău.La faţa locului intervin 16 pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ şi o autospecială dotată cu container Multirisc.
Un bărbat și-a pierdut viața după ce camioneta pe care o conducea a fost spulberată de tren