Un accident straniu a avut loc la finele săptămânii trecute, pe 4 ianuarie 2025, la Domeniul Schiabil Transalpina Voineasa, din Vâlcea. Un copil a fost rănit din cauza unei posibile defecțiuni la o instalație de teleschi.
Potrivit părintelui victimei, un cablu s-ar fi retras brusc de pe sensul de coborâre și s-ar fi încurcat cu cel de urcare. Copilul a căzut de la mare înălțime: „Era să-mi fie omorât copilul… A funcționat ca o catapultă, iar fiul meu a fost aruncat în aer la mai mult de patru metri, căzând apoi în gol”.
Operatorii pârtiilor nu confirmă versiunea părintelui și susțin că, în urma cercetării interne, nu au identificat nicio defecțiune la instalații. Aceștia regretă incidentul, dar și-au exprimat disponibilitatea de a oferi sprijin victimei și familiei acesteia.
Camerele de supraveghere din zonă nu au surprins evenimentul și, în plus, nu există posibilitatea de stocare a datelor, scrie adevarul.ro. Zona nu este prevăzută cu un supraveghetor permanent, iar persoana desemnată să monitorizeze instalația după incident nu a remarcat vreo problemă. Ne-au fost indicate, însă, alte posibile cauze ale accidentului de la Transalpina Voineasa.
„Sâmbătă, în jurul orei 11:20-11:30, era să îmi fie omorât copilul la Domeniul Schiabil Transalpina. Și nu din vina lui sau a altor schiori, ci din cauza unui defect al instalației teleschiului. La urcare pe Teleski 2, cel scurt, pe la jumătatea traseului, eu mă aflam în spatele lui, când, în doar două secunde, cablul cu băț și disc (cel care se pune sub fund) s-a urcat brusc până la aproximativ patru metri, unde se află cablul de tractare. Incidentul a acționat exact ca o catapultă, iar fiul meu a fost aruncat în aer la mai mult de patru metri, după care a căzut în gol… Acum suntem în București, la «Marie Curie», transferați din Vâlcea. După CT (tomografie computerizată – n.r.), am aflat că am scăpat ieftin: bazin fracturat în trei părți și aproximativ 30 de zile de imobilizare la pat. Acum suntem internați. La incident au fost martori, și s-a sunat și la 112. Rugăm pe cei care au fost martori la eveniment să ne ajute cu materiale și mărturii”, a menționat tatăl victimei într-o postare pe rețelele de socializare.