Un grav accident rutier s-a produs, miercuri, în localitatea Văleni. Conducătorul unei mașini de gunoi și-a pierdut viața după ce a ieșit de pe partea carosabilă și a sărit de la volan.
”Astăzi, 26 iunie polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag au intervenit la un eveniment rutier produs în localitatea Văleni.Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat de 45 de ani, conducătorul unei autoutilitare, ar fi sărit de la volan, a ieșit de pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil. În urma evenimentului rutier, un pasager din autoutilitară a suferit vătămări corporale iar, din păcate, conducătorul auto a decedat”, a precizat Anca Pop, agent principal de poliție IPJ Maramureș.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.