Marți dimineață, un accident rutier a avut loc pe DN1, în zona Nistorești, lângă Breaza, soldându-se cu rănirea a două persoane. La fața locului a fost solicitată intervenția unui elicopter SMURD.
Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, fiind dirijat de polițiști, deoarece DN1 a preluat o parte din traficul de pe Valea Oltului, închisă temporar pentru o lună.
Ce au transmis autoritățile în acest caz
„Din primele cercetări la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 77 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 49 de ani. În urma impactului, conducătorul auto de 77 de ani și o femeie de 44 de ani au suferit răni”, a declarat Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.
La locul accidentului a fost așteptat un elicopter SMURD pentru intervenție de urgență. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, bărbatul de 77 de ani, descarcerat din autoturism, se află în stop cardio-respirator, iar femeia rănită a fost transportată la CPU Câmpina pentru îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest
Șoferul de 49 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Datorită gravității leziunilor, celălalt conducător auto nu a putut fi testat pe loc, urmând să i se recolteze mostre biologice de sânge pentru a stabili alcoolemia.
Traficul rutier în zona accidentului continuă să fie îngreunat, iar autoritățile fac apel la șoferi să circule cu prudență.