Un șofer de ambulanță privată din Arad, aflat sub influența alcoolului, a provocat un accident după ce a pierdut controlul volanului.
Testele efectuate de polițiști au arătat o alcoolemie de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Incidentul s-a petrecut pe strada Petru Rareș, o arteră intens circulată din municipiul Arad, conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad.
Nu au existat victime în urma impactului
Șoferul, un bărbat în vârstă de 57 de ani, conducea o ambulanță privată destinată transportului pacienților pentru dializă. Din fericire, ambulanța nu transporta niciun pacient în momentul impactului. Șoferul a pierdut controlul vehiculului și s-a ciocnit de un microbuz de marfă, accidentul fiind unul fără victime.
După ce alcoolemia a fost confirmată în urma testării, șoferul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În funcție de rezultatele analizelor, polițiștii vor decide asupra încadrării juridice a incidentului și măsurilor legale care se impun.
„Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 57 de ani, din Arad, a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea un autoturism. Testarea acestuia cu aparatele din dotare a indicat o îmbibaţie alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice”, au precizat reprezentanții IPJ.