Un tânăr de 18 ani, care circula pe o motocicletă pe strada Victoriei din Târgu Jiu, a decedat în urma unui accident rutier grav. Incidentul a avut loc luni seara, când un șofer de 71 de ani, care conducea un autoturism, nu i-a acordat prioritate tânărului, provocând coliziunea. Ce au transmis oamenii legii în acest caz

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, polițiștii au fost alertați prin 112 de un alt participant la trafic despre accident. La fața locului, s-a stabilit că motociclistul, originar din comuna Scoarța, circula dinspre centrul orașului către localitatea Romanești, când a fost acroșat de autoturism. Tânărul a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital, unde a decedat în cursul nopții. Șoferul autoturismului a suferit doar răni ușoare.

În prezent, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar ancheta continuă pentru a clarifica circumstanțele accidentului.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit faptul că în timp ce un localnic de 71 de ani conducea un autoturism, pe strada menționată mai sus, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete conduse de un tânăr de 18 ani, din comuna Scoarţa, care circula dinspre centrul municipiului către localitatea Romaneşti, fiind acroşat de către acesta. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a tânărului de 18 ani şi rănirea ușoară a conducătorului auto”, arată reprezentanţii IPJ.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here