Un accident grav a blocat complet traficul pe Drumul Național 6, vineri seară, între localitățile Armeniș și Sadova Veche, în județul Caraș-Severin, după coliziunea violentă dintre două autotrenuri. Urmează informații cu un puternic impact emoțional!
În urma impactului, ambii șoferi au murit pe loc, iar unul dintre camioane s-a răsturnat, provocând blocarea totală a drumului. Vehiculele implicate erau înmatriculate în Turcia și Polonia.
Ce au transmis oamenii legii
Poliția Municipiului Caransebeș a fost alertată prin numărul de urgență 112 despre accidentul rutier în care au fost implicate cele două TIR-uri. Potrivit reprezentanților IPJ Caraș-Severin, unul dintre camioane s-a răsturnat, iar șoferul celui de-al doilea vehicul a fost găsit încarcerat. Echipaje de ambulanță și descarcerare au sosit rapid la fața locului, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea celor doi șoferi.
Accident mortal pe DN6 / Sursa foto – ISU
„Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul șoferului camionului înmatriculat în Turcia, iar ulterior și conducătorul autotrenului înmatriculat în Polonia a fost declarat decedat”, a informat IPJ Caraș-Severin, potrivit news.ro.
Primele date ale anchetei sugerează că viteza neadaptată la condițiile de drum într-o curbă la dreapta ar fi fost cauza probabilă a accidentului. Circulația rămâne restricționată pe ambele sensuri, echipajele de intervenție lucrând pentru deblocarea drumului și reluarea traficului în siguranță.