Judecătoria Mangalia a prelungit, miercuri, arestul preventiv pentru Vlad Pascu, autorul accidentului mortal de la 2 Mai în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. Măsura a fost luată pentru 60 de zile, iar decizia nu este definitivă. Instanţa a respins astfel ca neîntemeiate cererile formulate de Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. 

Judecătoria Mangalia a analizat, miercuri, măsura arestului preventiv în cazul lui Vlad Pascu. 

„În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) şi (3), art. 196 alin. (1) şi (4), art. 336 alin. (2) şi art. 338 alin. (1), toate din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, pe o durată de 60 de zile, de la data de 17.07.2024 până la data de 14.09.2024 inclusiv”, se arată în minuta instanţei. 

Judecătoria Mangalia a respins ca neîntemeiate cererile formulate de Vlad Pascu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.  Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. 

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.„Nu vrem ,,Vlad Pascu” pe șosele! STOP droguri la volan!” Petiție pentru menținerea ordonanței antidrog și a suspendării permiselor 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here