Act de vandalism bizar în București. Zeci de autoturisme parcate în zona Palatului Copiilor din București au fost scrijelite cu mesajul “NU AM FOST AICI”. Polițiștii s-au sesizat și fac cercetări pentru identificarea autorului. 

La data de 2 octombrie, polițiști Secției 14 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului  au fost sesizați, prin 2 plângeri, cu privire la faptul că mai multe autoturisme ar fi fost zgâriate, la o adresă din sectorul 4. 

“Polițiștii din cadrul subunității s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. 

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în zonă, au fost identificate și alte autoturisme care prezentau zgârieturi, totalul fiind de 15 autovehicule.

Activitățile desfășurate de polițiști din cadrul subunității sunt în dinamică, în vederea identificării și depistării persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii. 

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 14 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4″, a transmis Poliția Capitalei.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here