Guvernul va aproba miercuri, în şedinţă, acordarea unor ajutoare de urgenţă unui număr total de 347 de familii şi persoane singure, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii ori fenomene meteorologice severe.
Potrivit proiectului, ”se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 1.497.360 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pe anul 2024, pentru sprijinirea unui număr total de 347 familii şi persoane singure, (…) aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, accident ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială”.Pe ordinea de zi se află şi proiectul privind aprobarea contribuţiei financiare voluntare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru plata cotizaţiei anuale în anul 2024 având în vedere statutul de stat membru asociat în cadrul Grupului de lucru privind combaterea mituirii funcţionarilor publici în cadrul operaţiunilor economice internaţionale.”Se aprobă plata contribuţiei financiare anuale a României la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, aferentă anului 2024, (…) în limita echivalentului în lei al sumei de 20.700 euro”, prevede proiectul.Un alt proiect aflat pe agenda şedinţei de Guvern se referă la suplimentarea cu suma de 251.400 mii lei a bugetului Ministerului Finanţelor – Acţiuni Generale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024.Guvernul va stabili şi cuantumul, condiţiile şi mecanismul de acordare a sumelor forfetare potrivit OUG nr. 96/ 2024 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Executivul ar urma să aprobe şi proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Spitalului Orăşenesc Darabani, judeţul Botoşani.Pe ordinea de zi se mai află mai multe analize referitoare la proiecte privind alocarea unor sume de la fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului de Finanţe, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, dar şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.Pe agendă se mai regăseşte şi o analiză referitoare la proiectul pentru prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor art. l alin. (2) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.326/ 2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.În discuţie se va mai afla şi analiza referitoare la proiectul privind alocarea pentru judeţul Galaţi a unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024.