Decizie controversată luată de judecătorii din Marea Britanie! Cinci activiști pentru drepturile animalelor au fost condamnați la închisoare pentru că au aruncat cu vopsea de culoare roșie, care imită sângele, pe fântâna aflată în fața Palatului Buckingham. Indivizii au aruncat cu colorant pe fântâna din fața Palatului
Unul dintre activiști a fost condamnat la închisoare cu executare, iar ceilalți patru au primit pedepse cu suspendare și amenzi.
Experții au avut nevoie de mai bine de două zile pentru a curăța fântâna, ridicată în cinstea reginei Victoria, iar costurile s-au ridicat la peste 7.000 de lire sterline. Toți activiștii au pledat nevinovați.
Avocații lor au susținut că erau foarte tineri în momentul în care a avut loc infracțiunea.