Actriţa de teatru şi televiziune Joan Copeland, sora dramaturgului Arthur Miller, a murit la vârsta de 99 de ani

Actriţa de teatru şi televiziune Joan Copeland, sora dramaturgului Arthur Miller cunoscută pentru reprezentaţiile de pe Broadway şi rolul din serialul de televiziune „Law and Order”, a murit la vârsta de 99 de ani. Fiul ei, Eric Kupchik, a confirmat pentru The Hollywood Reporter că actriţa a murit în somn, în apartamentul ei din New York. Soră a lui Miller, ea a fost cumnata lui Marilyn Monroe în perioada 1956 – 1961. A apărut pe scenă în „Detective Story” şi „Pal Joey” şi în seriale precum „Love of Life” şi „Search for Tomorrow”. Născută Joan Miller, pe 1 iunie 1922, la New York, ea a luat numele de scenă Copeland pentru că nu a vrut să aibă de câştigat de pe urma asocierii cu numele fratelui ei. A debutat pe Broadway în „Sundown Beach”, în 1948, şi a revenit acolo de zeci de ori în următoarele decenii în producţii ca „Detective Story”, „45 Seconds from Broadway” şi „The American Clock”. În aceasta din urmă, despre o familie în timpul marii crize, piesă creată de fratele ei mai în vârstă în anii 1980, Copeland şi-a portretizat propria mamă şi a câştigat un premiu Drama Desk pentru acel rol. Copeland a fost şi rezerva lui Katherine Hepburn în rolul Cococ Chanel în musicalul „Coco”, care a avut mai mult de 320 de reprezentaţii din 1969.  În televiziune a lucrat începând cu anii 1950, mai ales în seriale. În perioada 1991 – 2001 a fost judecătoarea Rebecca Stein în serialul „Law & Order”. A apărut şi în „ER”, „Chicago Hope” şi „Cagney & Lacey”. Actriţa a fost căsătorită cu bacteriologul George Kupchik între 1943 şi până la moartea lui, în 1989. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here