Dezastrul organelor fiscale teritoriale ale ANAF, descoperit de Curtea de Conturi, explică foarte clar încasările anemice la buget, care au drept consecință majorări de taxe și impozite. Culmea este că și atunci când cârdășia cu evazioniștii este flagrantă, măsurile luate împotriva celor vinovați sunt doar niște recomandări pentru a schimba modul de lucru, nicidecum o sesizare a DNA.
Verificările Curții de Conturi la direcția ANAF din Timiș au depistat atât de multe nereguli grave, încât se pune întrebarea dacă angajații Fiscului mai prestează vreo activitate în timpul serviciului. De departe, însă, cea mai stupefiantă dintre acestea este schimbarea încadrării din categoria de risc fiscal mare și ștergerea din baza de date specială în cazul unei firme, care s-a făcut fără a se respecta prevederile legale și care a avut drept consecință pagube majore la bugetul de stat.
Astfel, potrivit raportului Curții de Conturi, prin Decontul de TVA aferent lunii august 2017, S.C. NEW RPC S.R.L. a solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA pentru perioada 01.06.2012 – 31.08.2017, în sumă totală de 1.168.404 lei. Societatea nu a fost verificată de la înființare și până la data depunerii decontului și nu a mai solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA.
”În perioada de soluționare a decontului, Compartimentul Rambursare de TVA din cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii, a încadrat societatea la risc fiscal mare, respectiv a procedat la înscrierea acesteia în baza de date specială având în vedere faptul că au fost constatate neconcordanțe semnificative în sumă totală de 904.788 lei între informațiile înscrise în declarațiile informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național (formular 394). A doua zi, compartimentul de specialitate a înaintat conducerii structurii, propunerea clară de menținere în baza de date specială a societății, încadrarea decontului de TVA la risc fiscal mare și soluționarea acestuia cu inspecție fiscală anticipată”, se precizează în raport.
Ulterior, membrii comisiei constituite potrivit pct. 30^1 (14) din O.P.A.N.A.F. nr. 3699/2015 au votat împotriva menținerii societății în baza de date specială, motivând faptul că neconcordanțele semnalate nu se confirmă sau se compensează mare parte de la o lună la cealaltă, motivație nesusținută de o analiză documentară probantă în acest sens.
Ca urmare, societatea a fost radiată din baza de date specială, iar rambursarea taxei pe valoarea adăugată s-a realizat cu inspecție fiscală ulterioară, care la nivelul D.G.R.F.P. Timișoara/A.J.F.P. Timiș nu s-a mai efectuat niciodată, deși au existat elemente semnificative care sugerau existența unui risc fiscal ridicat în această perioadă, scrie presa locală. La data de 15.01.2021, societatea în cauză și-a mutat domiciliul fiscal în județul Prahova. În urma inspecției fiscale efectuate de către A.J.F.P. Prahova, organul fiscal a stabilit pentru perioada 01.01.2015 – 31.10.2020, TVA de plată suplimentar în sumă de 800.108 lei.
”La momentul efectuării inspecției fiscale, deoarece era prescris dreptul organului fiscal de a mai stabili creanțe fiscale suplimentare, A.J.F.P. Prahova se afla în imposibilitatea de a mai verifica legalitatea și conformitatea taxei pe valoarea adăugată, declarată prin deconturile de TVA aferente perioadei 01.06.2012-31.12.2014 (respectiv realitatea tranzacțiilor efectuate în această perioadă), al cărei sold negativ la data de 31.12.2014 era în sumă de 241.644 lei. Ca urmare a deficiențelor prezentate mai sus exprimăm scepticism profesional cu privire la prejudicierea/neprejudicierea bugetului de stat, prin rambursarea efectuată”, arată Curtea de Conturi.
Tun dat cu ajutorul inspectorilor
În data de 22.12.2022, societatea NEW RPC S.R.L. a fost radiată din baza de date a ONRC, semnalează Curtea de Conturi. Cauza acestor deficiențe a fost funcționarea defectuoasă la nivelul DGRFP Timișoara/A.J.F.P. Timiș a sistemului de control intern / managerial, care a permis scoaterea nemotivată a societății din baza de date specială și pe această bază rambursarea TVA cu inspecție fiscală ulterioară, respectiv neefectuarea în toată această perioadă a inspecției fiscal, deși existau elementele semnificative care sugerau existența unui risc fiscal ridicat.
Recomandarea formulată de Curtea de Conturi în acest caz a fost ca directorul general al DGRFP Timișoara să dispună AJFP Timiș formularea unei propuneri de procedură operațională care să elimine riscul scoaterii nemotivate din baza de date specială a contribuabililor încadrați cu risc fiscal ridicat, inclusiv prin detalierea în mod concret a modalității de radiere a persoanei impozabile încadrate cu risc fiscal ridicat, respectiv care să elimine riscul neefectuării inspecției fiscale în termenul legal de prescripție, în condițiile în care decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată a fost emisă sub condiția efectuării controlului fiscal ulterior, cât și transmiterea acestei propuneri către ANAF structura centrală.