România este mai bine plasată faţă de anul trecut în privinţa finalizării procesului de aderare deplină la spaţiul Schengen, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
„Suntem mai bine plasaţi decât anul trecut, pentru că anul trecut eram un stat non-membru şi acum suntem un stat membru Schengen. Da, e adevărat, doar cu două din trei frontiere, dar suntem totuşi în interiorul Schengen şi uitându-ne la precedente, nu a existat nicio situaţie în care un stat membru Schengen să intre parţial cu una sau două frontiere şi să întârzie foarte mult intrarea cu cea de a treia frontieră”, a afirmat Predoiu.
„Peste un an, de exemplu. Nici nu sunt astfel de precedente, deşi au fost situaţii. România nu este singurul sau primul stat care intră în spaţiul Schengen etapizat, mai întâi cu o parte din frontieră şi apoi complet. Nu suntem primul stat, dacă nu mă înşel, chiar şi Austria a experimentat acelaşi gen de aderare şi experienţa practică arată că procesul este ireversibil, odată intrat. Deci, faţă de anul trecut, suntem, da, mai bine plasaţi”, a explicat Predoiu.Pe de altă parte, acesta a punctat faptul că, în paralel sau în comparaţie cu anul trecut, este o situaţie mai complexă din punct de vedere politic anul acesta, pentru că urmează formarea Comisiei Europene, proces care se va finaliza probabil în toamnă.”În acelaşi timp, sunt alegeri în multe state europene, inclusiv în România, dar acum sunt în România, sunt şi în alte state care ridică toate discuţii politice, probleme politice, probleme de poziţionări. Olanda a avut recent alegeri, are un nou guvern. Acesta urmează să îşi poziţioneze opiniile faţă de diverse dosare în perioada următoare. Să nu uităm că nu suntem singuri în acest proces, este şi Bulgaria, deci sunt o serie de variabile pe tabla de şah a acestui dosar, care nu ţin de Ministerul de Interne român, ţin de un întreg context politic electoral, instituţional, la nivel de Comisie, la nivelul statelor membre şi lucrurile sunt în permanentă dinamică. Evident că eu am în vedere toate aceste aspecte şi pe zona de minister de Interne nu omit niciun fel de acţiune diplomatică ce ne-ar putea aduce puncte şi argumente în acest proces complet”, a mai declarat Predoiu.