Administratorul unor societăţi comerciale a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru mai multe fapte de evaziune fiscală, după ce ar fi înregistrat, pe o firmă, achiziţii fictive de servicii, în valoare de peste 8,3 milioane de lei. Pentru o altă societate comercială, el ar fi omis să înregistreze venituri, ducând astfel la diminuarea TVA de plată. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, pentru evaziune fiscală (13 acte materiale). “În fapt, inculpatul, în calitate de administrator de drept al unei societăţi comerciale, în perioada 21.12.2012 – 25.02.2013, a înregistrat în documentele justificative, în documentele de evidenţă contabilă (registrul jurnal şi jurnalul pentru cumpărări) şi în declaraţiile fiscale, achiziţii fictive de servicii de la o a doua societate comercială pe care o administra în fapt, în valoare totală de 8,308,000 lei”, arată reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, ca administrator de fapt al celei de a doua societăţi comerciale, el a omis să evidenţieze în declaraţia de impozit pe profit aferentă anului 2012 venituri din exploatare în cuantum de 5.720.400 lei, rezultate din prestările de servicii facturate în anul 2012 către prima societate comercială, şi a omis să evidenţieze în declaraţia de impozit pe profit aferentă lunii ianuarie 2013 venituri din exploatare în cuantum de 979,600 lei rezultate din prestările de servicii facturate în luna ianuarie 2013 către prima societate comercială. Conform sursei citate, prin aceste fapte el a dus la diminuarea TVA de plată datorată bugetului de stat de către prima societate, al cărei administrator de drept era, cu suma de 1.608.000 lei (debit principal). Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Juridică s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.608.000 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă accesoriile fiscale în cuantum de 1.413.956 lei (din care 1,174,364 lei cu titlu de dobânzi şi 239,592 lei cu titlu de penalităţi), calculate până la 1 martie 2021. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Bucureşti, spre soluţionare. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].