Un adolescent de 15 ani este cercetat de poliţiştii vrânceni după ce a refuzat să oprească la semnalul agenţilor, în timp ce se alaîn trafic la volanul unei mașini. Poliţiştii au pornit în urmărirea sa, dar la un moment dat băiatul a pierdut controlul volanului iar maşina a ieșit de pe şosea.
Conform IPJ Vrancea, marţi seară, poliţiştii din Odobeşti au observat un autoturism, care era parcat neregulamentar în staţia mijloacelor de transport în comun, relatează HotNews.ro.
În urma verificărilor, poliţiştii au identificat persoana care a condus şi a parcat autoturismul în acel loc, fiind vorba despre un copil în vârstă de 15 ani.
De asemenea, s-a stabilit că adolescentul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Câteva ore mai târziu, în cadrul controalelor rutiere făcute de poliţiştii din Odobeşti, acelaşi autoturism a fost observat în trafic, însă conducătorul auto nu a oprit la semnalele echipajului de Poliţie.
Poliţiştii au plecat în urmărirea autovehiculului, înspre municipiul Focşani, iar în intersecţia DN 2M cu DJ 205S adolescentul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit în decor.
În urma accidentului, băiatul de 15 ani a fost rănit uşor, leziuni suferind şi pasagerul din dreapta, în vârstă de 18 ani. Cei doi au fost transportaţi la spital.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.