Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat începerea lucrărilor de intervenție și întreținere pe pista Aeroportului Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”. Lucrările vor dura trei săptămâni, perioadă în care aeroportul va fi închis pentru zborurile comerciale. CNAB a precizat că, în ciuda închiderii, elicopterele instituțiilor de stat vor putea continua să opereze fără restricții, asigurându-se astfel funcționarea esențială a serviciilor publice. 

„Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă începerea lucrărilor de intervenţie şi întreţinere la pista Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu”, la platforma aeroportuară şi la căile de rulare Alpha şi Delta ale AIBB AV”, anunţă CNAB.

Lucrările vizează o suprafaţă totală de aproximativ 69.000 mp şi se desfăşoară în perioada 1 – 21 octombrie, fără a afecta traficul aerian regulat de pasageri, întrucât operatorii aerieni şi-au programat suspendarea activităţii pe Aeroportul Băneasa în luna septembrie, odată cu închiderea sezonului de vară.

„Timp de trei săptămâni, pe perioada executării lucrărilor, AIBB-AV este închis, însă elicopterele instituţiilor de stat vor putea opera zboruri, fără restricţii”, mai arată compania.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 2.125.000 euro, iar executantul este SC Porr Construct SRL.

   

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here