Relația dintre Ionuț Bazac și familia Geoană s-a văzut în anul 2010. Fostul ministru al Sănătății din primul guvern Boc a cumpărat 5 autocare dotate pentru donarea de sânge, care au ajuns să fie administrate de Crucea Roșie. ONG-ul a fost condus în aceea perioadă de către Mihaela Geoană. 

Autocarele au fost cumpărate din banii statului și au costat un milion de euro. Acestea au fost cedate către fundația coordonată de familia Geoană care se angaja să aibă grijă de ele și să le asigure funcționarea.Raed Arafat a fost fost implicat direct în această afacere, în care a dat asigurări că autocarele dotate cu aparatură modernă vor duce la creșterea capacității de recoltare a sângelui.

“Am vrut o schimbare de viziune, o mai bună corelație cu populația care va dona. Autocarele vor ajunge în orașele mici și în mediul rural. Caravanele mobile care există deja sunt foarte puține și fac față greu cererilor”, declara Raed Arafat în 2010.Autospecialele au fost dotate cu o sală de donare cu doua paturi de recoltare, cu un spațiu frigorific de depozitare a sângelui și chiar cu un loc unde donatorii vor fi serviți cu ceai.Arafat a dat asigurări că aceste centre vor funcționa cu ajutorul personalului din Unitățile de primiri Urgențe, Ambulanță sau Smurd, chiar dacă fundația Mihaelei Geoană se angajase că va avea suficienți voluntari pentru a organiza caravanele în zonele greu accesibile.O problemă ridicată de conducerea Institutul Național de Hematologie Transfuzională a fost că sângele recoltat va fi testat tot pe banii statului, iar rolul fundației conduse de Mihaela Geoană nu era înțeles. Mai mult, conducerea institutului i-a propus lui Raed Arafat ca centrele existente să fie modernizate, iar capacitatea de recoltare să fie mult mai mare decât a centrelor mobile.„I-am propus să cumpere, mult mai ieftin, șase autosanitare pentru transportul oamenilor și al echipamentelor pe care deja le avem. Apoi, i-am explicat că nu orice voluntar poate recolta sânge. Dacă cei de la «Crucea Roșie» vor sa se implice neapărat, ar putea mai bine să ne ajute organizând campanii de adunare a donatorilor”, declara Mihaela Hainorescu, șefa Institutului Național de Hematologie Transfuzională de la acea vreme.Raed Arafat afirma că Ministerul Sanatatii a decis la acea vreme să lucreze cu Fundația „Crucea Rosie” deoarece aceasta dispune de o expertiză internaționala vastă. “Este un ONG cu statut special, implicat în numeroase parteneriate cu ministere din UE si SUA. Nu cred că puteam lucra mai bine cu o alta organizație. Cei de la «Crucea Rosie» pot obține mai repede schimburi de experienta cu colegii lor din alte tări,”La doar 5 ani de la prima caravană medicală pentru donarea de sânge, autocarele de la Crucea Roșie au fost abandonate. În 2017, presa a relatat că autocarul de la centrul de Transfuzii din Iași a fost lăsat de izbeliște pentru că nu are personal, iar Inspecția Tehnică periodică și asigurarea erau expirate. Autocarul din Iași a funcționat doar 153 de ore și a fost doar în câteva localități.Iar relația dintre Ionuț Bazac și Mihaela Geoană s-a văzut în anul 2009. Ministrul sănătății din aceea perioadă a început promovarea unei campanii de vaccinare împotriva cancerului de col uterin. Ministrul a declarat atunci că, de fapt, fondurile primite de Mihaela Geoană nu proveneau de la stat, ci de la firma producătoare a vaccinului, care vânduse anterior guvernului produse de 25 milioane euro. 

Într-o reacție pentru echipa Culisele Statului Paralel, Mihaela Geoană a afirmat că nu a fost implicată într-o astfel de campanie și că ar fi vircitma unei dezinformări.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here