Nu doar industria de armament are de câștigat de pe urma războiului din Ucraina, ci și micii „afaceriști” care obțin venituri ilegale din decontarea cazării și mâncării destinate refugiaților din Ucraina.
Un bărbat este cercetat după ce ar fi obținut ilegal decontarea cheltuielilor de hrană și cazare pentru 50 de cetățeni ucraineni. Prejudiciul se ridică la peste 110.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, procurorii au cerut efectuarea a două percheziții la domiciliul unui suspect.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, în perioada august-decembrie 2022, suspectul a indus în eroare reprezentanții Primăriei Costinești, prin formularea și depunerea a cinci cereri prin care a solicitat și obținut decontarea pe nedrept a cheltuielilor de cazare și hrană în cuantum de 116.750 lei, pentru un număr de 50 cetățeni ucraineni.
Procurorii arată că cetățenii ucraineni „fie nu sunt înregistrați în evidențele administrate de Poliția de Frontieră, fie nu s-au aflat pe teritoriul României pe întreaga perioadă în care au fost declarați găzduiți”, iar suspectul a prezentat ca adevărată împrejurarea falsă că aceștia ar fi fost găzduiți în imobilul proprietatea sa.
În urma perchezițiilor au fost ridicate bunuri și înscrisuri utile urmăririi penale.