Agenţia Europeană a Medicamentului consideră în continuare că beneficiile vaccinului AstraZeneca-Oxford sunt mai importante decât riscurile şi anunţă că eficienţa vaccinului creşte direct proporţional cu vârsta persoanei vaccinate

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) consideră în continuare că beneficiile vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford sunt mai importante decât riscurile, în pofida unor cazuri de tromboză la persoane vaccinate cu acest vaccin, relatează AFP. În Franţa, după administrarea a 3,2 milioane de doze de vaccin AstraZeneca-Oxford s-au înregistrat 27 de cazuri de tromboză şi opt morţi. Cinci noi cazuri de tromboză atipică, în urma vaccinării cu vaccinul AstraZeneca-Oxford au fost înregistrate în Franţa în perioada 9-15 aprilie, însă niciun deces, anunţă autorităţile sanitare. Vaccinul laboratorului suedezo-britanic este rezervat în Franţăa, începând de la 19 martie, persoanelor în vârstă de peste 55 de ani, din cauza acestui efect secundar grav. Cele cinci cazuri de tromboză au fost înregistrate la pacienţi cu o medie de vârstă de 63 de ani, potrivit bilanţului săptămânal al Agenţăiei franceze a medicamentului (ANSM). EMA precizează că eficienţa vaccinului AstraZeneca-Oxford creşte direct proporţional cu vârsta persoanei vaccinate. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here