Apariția insectelor în baie este o problemă des întâlnită, iar dacă și tu te confrunți cu ea, îți spunem care sunt cele mai bune metode cu ajutorul cărora vei scăpa de ele! Ai nevoie doar de câteva produse.
Gândacii, muștele, moliile și furnicile sunt doar o parte dintre insectele care pot să apară în baie, pe lângă chiuvetă, toaletă, cadă și scurgeri. În prevenirea apariției lor, în general, se recomandă menținerea curățeniei și uscarea suprafețelor umede cât mai mult posibil, potrivit Click!pentrufemei.
Cât de periculoasă este „musca cu toc” și ce spun cercetătorii despre noua specie de insecte
Totuși, dacă faci aceste două lucruri, însă tot nu reușești să scapi de ele, specialistul Eric Braun, îți spune că, în primul rând, trebuie să cureți, în mod regulat, scurgerile cu apă clocotită. De asemenea, nu uita și să te asiguri că în gălețile din baie sau în coșurile de gunoi nu se află apă!
Trucul care te scapă de insectele din baie!
Adesea, insectele apar pe canalele de scurgere, iar pentru a identifica dacă aceasta este problema, trebuie să lipești o bandă la capătul scurgerilor, astfel încât insectele să se lipească de ea.
Așteaptă câteva ore, iar ulterior verifică benzile. Dacă ai identificat scurgerea unde se află insectele, trebuie să o cureți cu o soluție formată din sare, bicarbonat de sodiu și oțet. Mai întâi, pui într-un castron sarea, apoi bicarbonatul de sodiu și ulterior oțetul. Torni soluția pe țeavă și cureți bine cu o perie care are mâner lung. A doua zi, torni apă clocotită pe țeavă pentru a îndepărta reziduurile rămase, larvele și ouăle. Repetă procedura după cum este necesar!
Incident șocant în aeroport. O tânără a fost la un pas de deces după ce a consumat cafea plină cu insecteBonus: Metoda cu oțet de mere!
Dacă ai folosit trucul prezentat, însă în baia ta încă se află insecte sau îți dorești să te asiguri de eficiența sa, pune într-un castron oțet de mere și acoperă cu o pungă din plastic, căreia i-ai făcut găuri mici, atfel încât insectele să poată pătrunde în castron. Insectele vor fi atrase de dulceața oțetului de mere și le va fi greu să iasă la suprafață!